Delegația ucraineană urmează să negocieze cu Rusia la granița cu Belarus
Canalul Sputnik a anunțat că delegația ucraineană a sosit astăzi în Belarus pentru a negocia cu Rusia. Delegația ucraineană a ajuns pe teritoriul Belarusului pentru a avea o discuție de negociere cu Rusia. Întâlnirea cu negociatorii ruși a fost stabilită pentru astăzi dimineața acest lucru a fost anunțat de dumincă, 27 februarie 2022, iar pentru discuții au ales orașul Gomel.
Această întâlnire de negociere Ucraina-Rusia, a fost anunțată și de către Ministrul adjunct de interne din Ucraina, Evgen Yenin. Potrivit purtătorului de cuvânt al președintelui Vladimir Putin, Dmitri Peskov a menționat că din delegația rusă fac parte oficiali din Ministerele de Externe și Apărării, precum și reprezentanți de la cabinetul președintelui Vladimir Putin.
Unde va avea loc negocierea dintre Ucraina și Rusia
Conform canalului Sputnik, secretarul de presă al Ministerului Afacerilor Externe din Ucraina, Anatol Glaz, a menționat despre faptul că totul este pregătit pentru ca delegația ucraineană să își exprime punctul de vedere. Reprezentanții din partea Rusiei împreună cu ajutorul președintelui Vladimir Medinskim au ajuns la Gomel, orașul pe care l-au ales ucrainenii ca punct de întâlnire. Dar puțin mai târziu, Volodimir Zelensky a spus că Kievul nu este mulțumit de Belarus și că negocierile ar trebui să aibă loc într-o altă țară. Cu toate acestea, după o convorbire telefonică între Alexandru Lukașenko și președintele ucrainean, Volodimir Zelensky, întâlnirea a fost convenită – potrivit Sputnik Belarus, aceasta va avea loc în regiunea Gomel, la punctul de frontieră Aleksandrovka-Vilcha.
Situația din Donbas în ultimele săptămâni s-a înrăutățit din ce în ce mai mult. În Kiev s-a concentrat cea mai mare parte a armatei și aceștia au intensificat bombardarea Republicii Populare Donețk și Lugansk, folosind echipamente interzise de acordurile de la Minsk.
Haosul din cele două Republici Populare au constrâns autoritățile să evacueze toate femeile, copiii și persoanele vârstnice pe teritoriul Rusiei. Astfel, prin acest gest se dorește ca cei din Donețk și Lugansk să fie considerați independenți, iar pe teritoriul rus se simt cel mai în siguranță.
Care este scopul delegației ucrainene
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a afirmat duminică că „nu crede” în rezultatul discuțiilor ruso-ucrainene de la frontiera cu Belarus, adăugând că „trebuie încercat”.
„Voi spune sincer, ca întotdeauna: nu prea cred în rezultatul acestei întâlniri, dar lăsați-i să încerce. Pentru ca niciun cetățean al Ucrainei să nu se îndoiască că eu, în calitate de președinte, nu am încercat să opresc războiul când a existat chiar o șansă mică”, a spus Zelensky.
Volodimir Zelensky dorește să apere statul cu orice preț, are alături de el o armată unită, un șef de stat major, un prim-ministru și cel mai important este comandantul șef care se află pe poziții.
„Obiectivul nostru este integritatea teritorială”, a subliniat liderul de la Kiev.
Ucraina a confirmat și mai devreme că dorește să participe la negocierile cu Rusia într-o regiune de la frontiera sa cu Belarus. Președintele ucrainean a mai precizat că delegația ucraineană și reprezentanții din Rusia au stabilit întâlnirea fără niciun fel de condiții prealabile.