Deea Maxer nu mai locuiește singură după divorț. Artista avea nevoie de ajutor cu copiii
Deea Maxer a recunoscut că nu mai locuiește singură după divorț, deoarece avea nevoie de ajutor cu copiii, fiind foarte ocupată profesional. În prezent, artista susține că se ocupă de afaceri, de carieră, dar și de felul în care arată. Astfel, Deea Maxer vrea să mai slăbească un pic deoarece a luat în greutate câteva kilograme în ultima perioadă.
Deea și Dinu Maxer au anunțat în urmă cu ceva timp, prin intermediul unei postări în mediul online, că s-au despărțit. Cei doi, care au împreună un băiețel și o fetiță, au pus punct relației lor după 18 ani.
Deea Maxer nu mai locuiește singură după divorț
De când e o femeie singură, artista încearcă să își organizeze foarte bine programul, astfel încât să reușească să ducă la bun sfârșit tot ce și-a propus. Deea Maxer susține că are trei joburi și pare că se descurcă de minune cu toate.
„Încerc să mă împart între casă, gătit, treburi, copii. Am trei joburi, lucrez în mai multe domenii, în marketing și online, în social media, creație-conținut, am contracte de colaborare, de imagine. Sunt director la firma de cosmetice, mai sunt și spectacole”, a adăugat Deea Maxer.
Fiind o femeie foarte ocupată, Deea are parte de un real ajutor după divorțul de Dinu Maxer. Mama artistei s-a mutat la ea și o ajută cu creșterea micuței, atunci când ea se află plecată prin țară cu afacerea sa cu cosmetice. După cum se știe, Deea a rămas să locuiască în același bloc cu fostul soț, dar în alt apartament.
„În acest moment mă aflu într-un turneu național de beauty, în mai multe orașe din țară. Mă întorc peste patru zile. Părinții mei s-au mutat la mine, mama se ocupă de fetiță, o duce la grădiniță”, a mai spus fosta soție a lui Dinu Maxer.
Deea Maxer s-a pus pe slabit
Fosta soție a lui Dinu Maxer se bucură din plin de statutul de femeie singură, după divorțul de tatăl copiilor ei. Artista se ocupă de afaceri și de carieră, dar totdată are grijă și de de felul în care arată. Deea mărturisește că, după ce slăbise 15 kilograme într-un an, aceasta a mai luat acum în greutate, din cauza stresului.
„Am slăbit 15 kilograme într-un an. Am mâncat doar o dată pe zi și am mers la remodelare corporală. În ultimul timp însă, m-am îngrășat cinci kilograme. Din păcate, nu am mai continuat ce făceam înainte. Până la vară, vreau să-mi fac timp de sală, să am un corp perfect de plajă, în costum de baie”, a mai declarat Deea Maxer.