Decizie importantă luată de Spania! Permite de la 1 iulie circulația liberă a cetățenilor europeni
Decizie importantă luată de Spania! Începând de miercuri, 1 iulie, Spania va permite circulaţia liberă a cetăţenilor europeni şi va ridica progresiv restricţiile de călătorie în terţe ţări, pe baza unei liste convenite cu Uniunea Europeană, relatează EFE.
Ministerul de Interne spaniol a publicat marţi în Monitorul Oficial o notă cu noile categorii de călători exceptaţi de la restricţiile de deplasare, indiferent de locul lor de provenienţă.
Totuşi, documentul nu include încă dispoziţii referitoare la ţările considerate sigure, pentru care, începând din iulie, statele UE îşi vor redeschide frontierele, ce au fost închise la jumătatea lunii martie pentru a încetini răspândirea pandemiei de COVID-19.
Croaţia, care deţine preşedinţia Consiliului UE, a dat răgaz până marţi pentru ca ţările membre să accepte sau să respingă acea listă.
Ca linie directoare, Ministerul de Interne din Spania îi desemnează pe cetăţenii din UE drept beneficiari ai circulaţiei libere.
Decizie importantă luată de Spania: Fronteire deschise pentru spațiul Schengen
Spania şi-a deschis deja frontierele cu ţările din spaţiul Schengen la 21 iunie, când s-a încheiat starea de alertă, cu excepţia Portugaliei, pentru care îşi va redeschide frontierele miercuri.
De asemenea, va fi permisă circulaţia persoanelor care deţin permise de rezidenţă sau vize de şedere de lungă durată eliberate de statele membre UE şi de cele din spaţiul Schengen, care nu vor mai fi verificate dacă se îndreaptă direct spre localitatea de reşedinţă.
Sunt, de asemenea, exceptaţi studenţii şi lucrătorii cu calificare înaltă, a căror activitate este necesară şi care nu poate fi amânată sau realizată de la distanţă.
Nu vor fi acceptaţi din motive de ordine şi sănătate publică în contextul crizei sanitare cetăţeni din terţe ţări, cu excepţia celor care rezidă în UE, în statele asociate spaţiului Schengen, în Andorra, Monaco, Vatican şi San Marino.
Vor putea intra în Spania titularii de vize de lungă durată eliberate de un stat membru sau asociat spaţiului Schengen, lucrătorii transfrontalieri şi profesionişti în domeniul medical, inclusiv investigatori sanitari şi cei care asistă persoanele în vârstă sau care se întorc în ţară după ce au realizat o activitate profesională în străinătate.
Sunt impuse și anumite restricții
Restricţiile nu se aplică transportului de mărfuri, transportului maritim sau activităţilor din domeniul pescuitului şi nici transportului aerian comercial.
Totodată, ele nu se aplică personalului diplomatic, consular, organizaţiilor internaţionale, militarilor, protecţiei civile, membrilor organizaţiilor umanitare sau studenţilor care învaţă în statele membre sau asociate Schengen şi care deţin permisele sau vizele necesare.
Vor putea intra, de asemenea, în Spania persoane care călătoresc din motive familiale şi care dispun de documentele necesare sau persoane aflate în situaţii de forţă majoră.
Aceste dispoziţii nu vizează graniţa terestră cu Andorra şi nici controlul frontalier cu colonia britanică Gibraltar. Cu caracter temporar, rămân închise punctele terestre de intrare şi de ieşire în Spania prin oraşele nord-africane Ceuta şi Melilla.
Bilanțul deceselor în Spania
Potrivit unui bilanţ realizat de AFP pe baza informaţiilor transmise de surse oficiale, 500.390 de decese şi 10.099.576 de cazuri de infectare cu noul coronavirus erau recenzate până duminică la ora 22:00 GMT.
Numărul deceselor raportate în lume s-a dublat în mai puţin de două luni (acest număr era de 250.000 în data de 5 mai), iar 50.000 de decese suplimentare au fost înregistrate în ultimele 10 zile. Numărul de cazuri confirmate pe plan mondial s-a dublat din 21 mai şi până duminică, iar peste 1 milion de cazuri noi de COVID-19 au fost detectate în ultimele şase zile.
Dintre ţările care sunt cel mai grav afectate, Belgia prezintă cel mai mare număr de morţi raportat la populaţia sa, cu 84 de decese la 100.000 de locuitori, devansând Spania (61 de morţi la 100.000 de locuitori).