Decizia care va afecta monarhia din Marea Britanie: Scoția își face planul pentru independență
Divizarea Marea Britanii e pe cale să se întâmple. Prim-ministrul Nicola Sturgeon a declarat că independenţa Scotiei este „esenţială pentru a construi o economie care funcţionează pentru toată lumea”. Având aceste lucruri în vedere, adversarii politici ai Scotiei au avertizat că divizarea Marii Britanii este ca un „joc de noroc cu mijloacele de trai ale oamenilor”.
Prim-ministrul Sturgeon va prezenta în acest sens luni, 17 octombrie, al treilea document asupra independenţei, care va schiţa planurile economice şi valutare pentru o Scoţie independentă.
Scoţia plănuieşte ruperea de Marea Britanie
Înainte de a anunţa că doreşte independentă de Marea Britanie, Sturgeon a declarat că Scotia are o „abundenţă de oameni calificaţi, afaceri inovatoare şi resurse naturale”, dar a avertizat:
„Economia Scoţiei este una dintre cele mai performanţe din Marea Britanie – cu toate acestea, economia Regatului Unit, în special după Brexit, este acum în urma multor competitori din UE şi internaţionali. Modelul economic al Regatului Unit eşuează după cum se poate vedea şi din ce în ce mai mult ţine pe loc Scoţia. Independenţa este acum esenţială pentru a construi o economie care funcţionează pentru toată lumea”, a adăugat ea.
Documentul, cea mai recentă lansare din seria „Building a New Scotland”, tradus în „Construirea unei Noi Scoţii”, se aşteaptă să ofere detalii despre trecerea către o „economie mai echitabilă, mai ecologică şi independentă economic pentru a ajuta oamenii să trăiască fericiţi, sănătoşi, să aibă vieţi împlinite”.
Cu toate acestea, rivalii politici ai lui Sturgeon i-au criticat planurile.
Spre exemplu, Daniel Johnson, purtătorul de cuvânt al laburiştilor scoţieni pentru finanţe, a declarat că, „în ciuda faptului că au pierdut 15 ani în guvern cu aceeaşi veche agendă, ei încă nu pot răspunde nici măcar la cele mai elementare întrebări”, cu referire la Partidul Naţional Scoţian (SNP, cel mai mare în Scoţia).
„Mijloacele de trai ale oamenilor sunt pentru ei că jocurile de noroc bazate pe economii şi dorinţe fantastice”, a adăugat el.
În cadrul unui alt context, reiterăm faptul că regele Charles al III-lea este neutru din punct de vedere politic și îi este strict interzis să voteze, astfel că nu va avea nici un cuvânt de spus la nici un rând de alegere din Marea Britanie.
Construirea unei noi Scotii
Aşadar, documentul este de aşteptat să prezinte propuneri, inclusiv readerarea la Uniunea Europeană pentru acces la Piaţa Unică, o piaţă a energiei reproiectată care va furniza energie „sigură şi fiabilă” la preţ redus şi o mai mare securitate la locul de muncă, cu încetarea „discriminării în funcţie de vârstă în stabilirea salariului minim”.
Totodată, el va schiţa o politică de migraţie care este concepută pentru a stimula populaţia activă a ţării.
Amintim faptul că săptămâna trecută, Curtea Supremă a Regatului Unit a audiat argumentele cu privire la un proiect de lege prospectiv pentru referendumul de independenţă, după ce i s-a cerut să ia în considerare dacă aprobarea proiectului de lege ar fi în competenţele parlamentului scoţian.
Dacă instanţa consideră că Holyrood, şi anume sediul parlamentului scoţian, poate legifera pentru un alt vot, Sturgeon a spus că vrea să mai organizeze un referendum în octombrie 2023.
De asemenea, și separatiştii de la Tiraspol au solicitat Chişinăului la începutul acestui an iniţierea unui dialog cu Transnistria ‘în scopul unei reglementări civilizate definitive a relaţiilor, bazate pe existenţa paşnică, de bună vecinătate a două state independente prin semnarea unui acord interstatal cuprinzător’, după ce Republica Moldova a decis să depună o cerere de aderare la Uniunea Europeană.
Așadar, reamintim faptul că Scoția plănuiește să se rupă de Marea Britanie și să își declare independența.