De unde se poate urca pe Transalpina? O călătorie spectaculoasă în inima Munților Parâng

de: BZI.ro
13:25, 16 ian. 2025

În cazul în care vrei să faci o călătorie în Munții Parâng, trebuie să știi de unde se poate urca pe Transalpina, fiind una dintre cele mai spectaculoase șosele din România, care oferă o priveliște uimitoare asupra Carpaților Meridionali.

Cu o altitudine maximă de 2.145, acest drum montan este o destinație deosebită pentru iubitorii de natură, aventură și peisaje de neuitat. Iată principalele trasee și puncte de acces pentru a te bucura de această experiență minunată.

De unde se poate urca pe Transalpina

Transalpina, cunoscută și drept drumul național 67C, are în total 138 de kilometri și pornește din orașul Novaci, prin județele Vâlcea și Sibiu, până în Alba, în orașul Sebeș. Urmând traseul de pe Valea Frumoasei, se poate ajunge în Stațiunea Păltiniș și în localitatea Rășinari, județul Sibiu. Transalpina este parcursă pe traseul Sebeș – Șugag – Obârșia Lotrului – Rânca – Novaci într-un timp de aproximativ 3-4 ore.

Transalpina nu are un calendar fix de circulație, însă, de cele mai multe ori, această șosea este deschisă în intervalul 1 iulie – 31 octombrie, în fiecare an. Astfel, de pe 1 noiembrie și până pe 30 iunie, traseul este închis.

Având în vedere că traseul este unul periculos, cu multe curbe și viraje, iar elementele reflectorizante nu sunt prevăzute, pe timp de vară sunt impuse restricții în ceea ce privește perioada de întuneric, pentru a evita riscul căderii în gol. Astfel, drumul nu este deschis între orele 22:00-6:00.

Una dintre cele mai căutate atracții turistice din țară

Transalpina este una dintre cele mai impresionante atracții turistice din România, având statutul de drum montan ce străbate vârfurile Munților Parâng la o altitudine de peste 2.100 de metri. Cu priveliști panoramice, păduri dense și pajiști alpine, Transalpina atrage anual turiști din întreaga lume, dornici să se bucure de natura sălbatică și să parcurgă unul dintre cele mai înalte drumuri din România.

În timp parcurgerii șoselei, poți vedea Vârful Păpușa (2.136 m), Vârful Dengheru (2.084 m), Lacul Petrimaru, Vțrful Urda (2.228 m), Vârful Micaia (2.170 m), Vârful Muntinu (2.062 m), Lacurile Muntinu, Râul Lotru, Lacul Gâlcescu (urmând traseele ce pornesc din Obârșia Lotrului sau din zona Muntelui Mohoru), Mănăstirea Obârșia Lotrului, Lacul Vidra, Mănăstirea Oașa, Lacul Oașa, Lacul Tău, sau puteți vizita Stațiunile Rânca și Voineasa.

Tot aici găsești una dintre cele mai vizitate peșteri din țară. Este vorba de Peștera Muierii, care se află în comuna Baia de Fier, în județul Gorj. Această peșteră este importantă și impresionantă datorit formațiunilor dezvoltate în interior, dar și pentru relicvele descoperite în ea.

O altă atracție impresionantă este Lacul Oașa din Valea Frumoasei, din județul Alba. Pentru a ajunge aici trebuie să cobori doar câțiva zeci de metri pe marginea DN 67 C – Transalpina. Zona este cunoscută mai ales în rândul credincioșilor datorită Mănăstirii Oașa situată de cealaltă parte a lacului.

Prin urmare, dacă vrei să ajungi în aceste locuri spectaculoase, trebuie să știi de unde se poate urca pe Transalpina. Traseul este unul de neuitat, care îți oferă priveliști feerice și numeroase atracții turistice.