De neconceput! Un dealer auto din Iași își face reclamă cu dezastrele de pe șosele! Dă asigurări că nu ai cum să mori – FOTO
Gabriel Manolache, patronul Mega Auto SRL, dealer autorizat Volvo, a avut ieri o ieșire necontrolată pe rețelele de socializare. A distribuit o postare asumată de către un angajat al firmei prin care este lăudată rezistența la impact a mașinilor Volvo. Manolache parcă invita posesorii de Volvo să se izbească de alte mașini, ca să se convingă de calitățile autoturismului. Manolache nu a vorbit nimic despre condusul preventiv. După afacerist, rețeta de succes ar fi o investiție de aproape 50.000 euro într-un astfel de autoturism.
„Când marea majoritate citesc în presa de specialitate despre siguranța autoturismelor Volvo sau despre accidente extrem de grave în care au fost implicate autoturisme Volvo și pasagerii nu au pățit absolut nimic… de obicei sunt sceptici. În cursul zilei de ieri (alaltăieri – n.r.), un client de-al meu a fost implicat într-un accident extrem de grav în județul Prahova, pe scurt o autoutilitară a intrat din plin în el la aprox 100 km/h …. clientul meu este ok, a fost lăsat acasă după câteva investigații, are doar o leziune mică! Pentru Volvo siguranța este o știință exactă!”, se arată în postarea lui Andrei Aivănoae, angajatul lui Manolache.
Vinde de 6 milioane de euro
Din vânzarea de mașini, Gabriel Manolache a obținut de la firma Mega Auto SRL o cifră de afaceri de 30 de milioane de lei, aproape 6 milioane de euro. A declarat un profit de doar 100.568 lei, datorii de 13,4 milioane lei, cu un număr de 37 angajați. Manolache mai are calitate de asociat în firma Ati Motors Holding SRL. În trecut, firma lui Manolache a fost implicată într-un scandal după ce a pierdut drepturile de reprezentare a mărcilor Toyota și Lexus. Atunci, zeci de clienți au rămas cu ochii în soare pentru că mașinile se aflau în perioada de garanție, dar nu se mai puteau realiza intervenții la service-ul autorizat Mega Auto.
Nu trebuie uitat faptul că Gabriel Manolache fost implicat în scandaluri de corupție cu fraude cu fonduri Europene. În anul 2003, SC Augustus SRL, firma unde Gabriel Manolache era administrator, a obținut o finanțare de 651.000 euro, printr-un program SAPARD, dar a folosit banii în alte scopuri! Instituțiile UE s-au sesizat și Gabriel Manolache a fost cercetat pentru fraudă cu fonduri europene. Tocmai de aceea, nu puține sunt vocile din business, care spun că Gabriel Manolache este un personaj controversat și de evitat în mediul de afaceri ieșean.
În aceste condiții, și băncile care au acordat credite de milioane de euro pentru Manolache, dealerul Ford, Volvo, prin ATI Motors, riscă să fie țepuite!