De ce testele de anticorpi nu sunt incluse în certificatul verde. Ce spune medicul Valeriu Gheorghiţă

de: BZI.ro
09:40, 31 oct. 2021

Medicul Valeriu Gheorghiță, şeful campaniei naţionale de vaccinare, a explicat de ce testele de anticorpi nu pot fi incluse în certificatul verde.

”Anticorpii care apar la trecerea prin boală nu sunt întotdeauna neutralizanţi. Noi ştim că anticorpii-N sunt doar martori că omul a trecut prin boală şi nu au rol de protecţie. Anticorpii care eventual au rol de protecţie sunt anticorpii anti-proteina Spike, sunt singurii care apar şi după vaccinare.

Însă ceea ce folosim ca teste de laborator la acest moment – teste comerciale, disponibile – sunt în general teste calitative, adică îţi spun că ai anticorpi sau sunt absenţi, sau sunt teste semicantitative, adică îţi dau o valoare de anticorpi, dar ei sunt anticorpii totali şi nu reprezintă anticorpii neutralizanţi. Doar un procent din aceşti anticorpi sunt neutralizanţi”, a declarat Valeriu  Gheorghiţă.

”Şi mai important este că atunci când facem testare în masă pentru identificarea anticorpilor la oameni care nu au un istoric de trecere prin boală, aceşti anticorpi nu au cum să-ţi spună care este momentul trecerii prin boală. Ca atare, noi nu ştim care ar putea să fie valabilitatea acelui certificat digital în baza unui test de anticorpi. Lăsând la o parte că nu ştim dacă valoarea anticorpilor se corelează cu protecţia”, a mai spus medicul.