De ce să nu porţi elasticul de păr pe mână
Aproape că nu exista femeie care să nu fi purtat măcar o dată elasticul de păr la mână. Indiferent de motivul pe care îl ai pentru a face acest lucru, trebuie să ştii că acesta este un obicei nociv care îţi poate cauza multe probleme. Iată de ce NU trebuie să mai porţi niciodată elasticul de păr la mână.
Elasticul de păr purtat la mâna poate provoca probleme circulatorii. Dacă este prea strâns pe încheietura, dar în special cele din cauciuc, apasa pe vasele de sânge şi îngreunează circulaţia. Persoanele care fac astea se confrunta adesea cu sindromul tunelului carpian, care se manifesta prin dureri prelungite şi amorţeala la nivelul degetelor.
Elasticele de păr pot provoca infecţii dacă sunt purtate la mână. Fie că ai o zgârietură sau o altă rană la mâna la care ţii elasticul de păr, fie ca elasticul este dintr-un material sintetic (şi 90% dintre ele sunt din materiale sintetice), elasticul poate cauza răni care se pot infecta foarte uşor. Prin frecare, elasticele pot duce la apariţia iritaţiilor, iar bacteriile pot pătrunde mult mai uşor în organism provocând infecţii care vor necesita tratament medicamentos.