De ce își varsă nervii Simona Halep, uneori, pe antrenori. Explicația lui Andrei Pavel

de: evelina.chitoroaga
04:00, 10 iul. 2020

Andrei Pavel a dezvăluit câteva secvențe ale colaborării sale cu Simona Halep (3 WTA), jucătoare pe care a antrenat-o timp de un an

Andrei Pavel a dezvăluit câteva secvențe ale colaborării sale cu Simona Halep (3 WTA), jucătoare pe care a antrenat-o timp de un an. Cel mai bun român din ATP după Ilie Năstase susține că sportivele din circuit au evoluții oscilante și e dificil să mențină același ritm. „Cneazul” a încercat să găsească și o explicație pentru ieșirile Simonei la adresa antrenorilor, reacții pe care mai toate jucătoarele din circuit le au în momentele în care nu găsesc soluții în situațiile dificile.

Andrei Pavel, despre Simona Halep

„M-am înțeles foarte bine cu Simona Halep. Eu doar am ajutat-o pe ea, pentru că Darren Cahill era antrenorul principal. Eu mă mutasem înapoi în România și am antrenat-o aici. Mi-a fost foarte ușor să lucrez cu ea pentru că este o campioană și prinde lucrurile foarte repede”, a spus Andrei Pavel, pentru publicația „Cuget Liber”.

„Cneazul”, fost căpitan al echipei de Cupa Davis, știe care sunt toate secretele unui pedagog. Și, mai mult, cunoaște foarte bine cum trebuie să relaționeze un antrenor cu o sportivă, întrucât înainte de a o pregăti pe constănțeancă, Pavel a mai lucrat cu jucătoare importante din circuitul WTA. Andrei spune că fostul lider mondial e o fire vulcanică.

„Ea este foarte vulcanică pentru că vrea să câștige fiecare meci, chiar dacă câteodată nu se simte bine. Sunt lucruri grele, mai ales pentru femeile din tenis. Spectatorii nu își dau de multe ori seama. Ca femeie ai anumite probleme fizice lunare și este foarte greu să mențină un ritm. Simona are o răutate pozitivă și o încredere care o poate ajuta să învingă pe oricine. Am avut parte de acea privire tăioasă a ei în timpul meciurilor. Ea vrea să obțină foarte mult și dacă nu îi iese, nu are pe cine să se descarce, decât pe persoanele cu care lucrează. Eu înțeleg aceste lucruri” , a mai spus, pentru sursa citată, cel mai bun român de după Ilie Năstase.

Darren Cahill: „Simona Halep are un microfon într-un colț al terenului”

Antrenorul Simonei Halep, australianul Darren Cahill, a afirmat, într-o discuție publicată de Tennis Australia, că i-ar plăcea să fie ca o „voce a lui Dumnezeu” pentru jucătoarea română în timpul antrenamentelor acesteia, la care asistă prin intermediul unei aplicații video.

„Mi-ar plăcea să fiu ca o voce a lui Dumnezeu pentru ea, de fiecare dată când face ceva greșit să audă această voce venind dintr-un colț al terenului. Încă nu am reușit să fac asta, dar sper că aplicația pe care o folosim se va dezvolta și voi găsi o cale”, a spus Cahill amuzat.

„Ca antrenor am fost nevoit să evoluez și să fac lucruri pe care nu le-am mai făcut până acum”, a explicat tehnicianul, care a relatat că o urmărește pe Simona la antrenamente prin intermediul unui sistem video, din Australia, din fața computerului, în fiecare zi în ultimele patru săptămâni.

„Nu pot vorbi cu ea, dar Simona are un microfon într-un colț al terenului. Dacă am ceva să îi transmit o fac prin intermediul lui Artie (Artemon Apostu-Efremov) sau îi scriu un scurt mesaj după exercițiu. Îi place să facă multe pauze, iar la fiecare 5-10 minute merge în colțul terenului și verifică telefonul și continuăm de acolo.
Ea îmi poate vorbi, o pot auzi, dar nu pot vorbi cu ea. Discuția unilaterală este ca un meci între noi. Ea poate avea un antrenament prost și îmi spune prin microfon, dar eu nu pot face nimic, stau în Australia și ascult. De fapt, nimic nu s-a schimbat”, a relatat amuzat Cahill.

Darren Cahill: „E trist că nu putem fi la Wimbledon, am simțit tristețe”

Antrenorul a comentat și ieșirile emoționale ale elevei sale:

„Simona este o jucătoare emotivă și îi place să exprime ce simte, asta e ea. Trebuie doar să găsim momentele potrivite și cred că a devenit mult mai bună la asta decât era în urmă cu câțiva ani”.

Cahill a recunoscut că a resimțit o tristețe când s-a anunțat că turneul de la Wimbledon nu va mai avea loc în acest an. În 2019, Simona Halep, pregătită de australian, a cucerit titlul la Wimbledon după o finală cu Serena Williams.

„Când organizatorii de la Wimbledon au anunțat că nu va fi o ediție 2020 a turneului, a fost un pic de tristețe în fiecare dintre noi. Însă am resimțit-o mai tare în ultimele zile, când turneul ar fi trebuit să se dispute, iar postările din social media, cu clipuri video vechi și meciuri vechi, au contribuit la asta”, a spus Cahill.

„E trist că nu putem fi acolo, dar lumea trece prin ceva mult mai grav și încercăm să controlăm acest virus care afectează întreaga lume și sperăm că noi, ca sport, vom lua deciziile corecte, iar din acest punct de vedere cred că Australia este un lider prin felul în care am reluat sportul”, a subliniat Darren Cahill, care a lăudat inițiativa Federației australiene de tenis de a organiza turnee fără spectatori.

Cahill s-a referit și la desfășurarea turneului US Open, având în vedere situația sanitară dificilă cu care se confruntă Statele Unite în această perioadă:

„Toată lumea care vine din Statele Unite (după o participare la US Open, n. red.) în Europa, dacă vrea să joace la Madrid, Roma sau Roland Garros, va trebui să stea în carantină două săptămâni.
Va fi o decizie greu de luat, însă multe se pot schimba în 24 de ore și cu siguranță multe se vor schimba în următoarele șase săptămâni. Țin degetele încrucișate ca US Open să se poată desfășura, dar jucătorii vor trebui să facă o alegere dacă regulile rămân aceleași”, a mai spus Cahill.

Simona Halep s-a pronunțat în mai multe rânduri că dacă regulile impuse de organizatori, cu distanțare socială, testări dese și staff restrâns, vor fi menținute, nu va participa la US Open, preferând să participe la turneele de zgură din Europa.