De ce este bine să facem cruce în fața unei biserici. Ce reprezintă, de fapt, acest gest

Ce reprezintă, de fapt, semnul Sfintei Cruci și care este motivul pentru care credincioșii fac cruce atunci când trec prin fața unei biserici. Semnul crucii este cel mai important ritual simbolic pe care îl fac creștinii, în special ortodocșii și catolicii. Puțini sunt cei care cunosc, cu adevărat, simbolistica din spatele acestui ritual.

De ce este bine să facem cruce în fața unei biserici

Din cele mai vechi timpuri, credincioșii fac cruce atunci când trec prin fața unei biserici, când pleacă la drum și zic Doamne ajută!, înainte de un examen, când trec pe lângă un cortegiu funerar, când tună și fulgeră, precum și cu multe alte ocazii.

Se spune că atunci când trecem prin fața unei bisericii, este bine să facem semnul Sfintei Cruci pentru a da mărturie de credință. Cu alte cuvinte, în acest mod ne afirmăm credința, considerând că Dumnezeu se află în fiecare lăcaș de cult.

Însemnarea cu semnul crucii este, de altfel, o deprindere creștinească foarte veche, chiar din timpul Sfinților Apostoli.

„La fiecare pas și la fiecare faptă ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci” (Tertulian, De corona, c. 3, Migne, P.L., II, col. 99).

Când facem semnul crucii mărturisim credința în Mântuitorul Iisus Hristos. În multe locuri Crucea este aşezată la fântânile cu apă de băut şi la intersecții de  drumuri.

Atunci când se face semnul Sfintei Cruci, se rostesc trei ipostaze ale Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Astfel, se mărturiseşte un singur Dumnezeu, însă în trei feţe dumnezeieşti.

Cum se face corect semnul Sfintei Cruci

Mulți au obiceiul de a face semnul crucii în grabă, astfel încât mâna lor nu mai descrie o cruce, ci o învălmășeală din care nu se înțelege nimic.

Împreunăm cele 3 degete mai mari ale mâinii drepte (prin aceasta mărturisim credința noastră ca într-un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh), iar cu cele două degete mai mici pe care le strângem către mijlocul palmei, închipuim cele două firi ale Mântuitorului (firea dumnezeiască și firea omenească).  Pornim de la frunte, abdomen, umăr drept și umăr stâng.

În timpul în care facem semnul Sfintei Cruci, rostim în numele Tatălui (când mâna este pe frunte), și al Fiului (când mâna coboară pe abdomen), și al Sfântului Duh (când mâna se duce de la un umăr la celălalt).