De ce au fost mințiți oficial pensionarii?

Minciuna, se știe, are picioare scurte. Minciuna oficială are picioare și mai scurte. În ceea ce-i privește pe pensionari, minicuna, transformată în înșelătorie, și-a scurtat la maximum picioarele. În urmă cu câteva zile, la începutul anului, ministrul Muncii, Raluca Turcan i-a asigurat ferm pe toți seniorii din România că vor primii pensiile la timp. S-a dovedit a fi o miniciună. La cei mai mulți, poștașul a venit cu întârziere. De una sau mai multe zile. La alții nu a venit încă deloc. Au fost serviți cu o uriașă gogoașă oficială. Oare de ce?

Este o realitate pe care e bine să o privim în față. În fiecare an, în luna ianuarie, s-au produs unele întârzieri. De regulă, ele au fost cauzate de cele câteva zile libere pe care și le-au luat lucrătorii Poștei cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Era de presupus că și în acest an se va întâmpla la fel. În aceste condiții, Raluca Turcan, în calitate de ministru al Muncii, a avut la dispoziție mai multe variante rezonabile. Să tacă, să vorbească spunând adevărul sau să-și ceară pur și simplu scuze cu anticipație. Dar ea a optat pentru o cu totul și cu totul altă cale. Făcându-se de râs.

Nu cunosc dimensiunea reală a întârzierilor. Am fost pus în alertă, recunosc, de două împrejurări. Prima a fost siguranța de-a dreptul șocantă pe care ministrul Raluca Turcan a afișat-o atunci când a dat asigurări ferme că în ianuarie toate pensiile vor ajunge la timp. Așa ceva nu am mai auzit în ultimii ani. Rând pe rând, miniștrii de resort s-au exprimat cu unele rezerve. Și am căzut pe gânduri. M-am întrebat dacă nu care cumva demnitarul PNL a găsit vreo soluție miraculoasă. Și, firește, am fost curios să văd ce se întâmplă. Și nu am așteptat mult. Doar câteva zile. Până când am fost confruntat cu a doua împrejurare. Pensia mea nu a sosit la timp. Trebuia să o primesc în data de 10. Azi este 13 ianuarie. Stoic, mai aștept. Dar cert este că s-a produs o întârziere.

Această întârziere m-a pus în alertă. Evident, nu puteam să fac un caz din propriul meu ghinion. Mai ales dacă s-ar fi dovedit că sunt victima unei simple excepții de la regulă. Am sunat la mai mulți cunoscuți. Unora le-a sosit pensia la timp. Dar aceștia sunt mai puțini. În cazul celor mai mulți, au existat întârzieri. Alții nu le-au primit nici până azi. Am considerat aceasta o documentare insuficientă. În consecință, am apelat câțiva reprezentanți ai asociațiilor de pensionari. Ei bine, toți aceștia mi-au relatat că au primit aceleași semnale. Numeroase întârzieri în plata pensiilor. Această situație mă pune pe gânduri.

Cinstit vorbind, eu nu cred că Guvernul Cîțu este atât de inconștient încât să nu pună bani de-o parte pentru niște pensii, care nu au fost indexate cu 40% așa cum scrie la lege, care nici nu au mai fost mărite așa cum Orban a promis, adică urmând cea de-a doua etapă și care, în fine, sunt mâncate din ce în ce mai rău de scumpirea vieții. Mi-am imaginat că, în condițiile în care, într-un an, Florin Cîțu a angajat împrumuturi uriașe pe seama României, care se apropie vertiginos de suma astronomică de 20 de miliarde de euro, ar fi cu neputință să-și urce în cap cinci milioane de români, tăindu-i de la pensii. În aceste condiții, m-aș fi așteptat ca Raluca Turcan, care a fost și viceprim-ministru în Guvernul Orban doi și jumătate, să nu facă cu națiunea română o figură de body-jumping. Ci, în mod rezonabil, să tacă. Sau să spună pur și simplu că dacă vor exista întârzieri, vor fi cele specifice lunii ianuarie din fiecare an și că își cere anticipat scuze față de pensionari. În fine, acum că tot au întârziat pensiile, mă așteptam să constate în mod public acest lucru și tot public să-și ceară scuze față de pensionari, atât pentru întârzierile survenite cât și – sau mai ales – pentru că i-a dezinformat.

Mă întreb dacă doamna Raluca Turcan s-a uitat vreodată cu atenție în ochii rătăciți ai unei măicuțe de la țară, care se învârte în jurul porții, dezorientată, zile în șir, așteptând să vină poștașul și temându-se că acesta, nefiind întâmpinat, va trece mai departe. Mă întreb dacă și-a pus vreodată întrebarea cât de dramatică poate fi așteptarea în nesiguranță a unei persoane a cărei viață este agățată de amărâții de bani care i se cuvin, dar pe care nu-i primește la timp. Până când voi avea un răspuns la aceste întrebări, nu pot decât să constat că, sub mandatul doamnei Raluca Turcan, minciuna are cele mai scurte picioare pe care le-am putut contempla vreodată.