Dănuț Bolohan, şeful Biroului Vamal Iaşi, a fost reţinut pentru luare de mită în dosarul DNA. Încă doi funcționari și un afacerist au fost încătușați – UPDATE
Dănuț Bolohan, şeful Biroului Vamal Iaşi, şi mai mulţi vameşi au fost reţinuţi în dosarul de corupţie DNA cu un prejudiciu de 12 milioane de euro.
UPDATE: Afaceristul reținut se numește Iulian Culipei, din Suceava.
Știre inițială
„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 998/VIII/3 din 23 noiembrie 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 noiembrie 2022, a inculpaților:
BOLOHAN DĂNUȚ, șef al Biroului Vamal de Frontieră Iași, în sarcina căruia s-au reținut cinci infracțiuni de luare de mită, din care trei în formă continuată,
ANDREICĂ SIMONA (fostă Constantineanu), funcționar vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Iași, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de complicitate la luare de mită,
TIMOFTE CRISTIAN, funcționar vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Iași, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de dare de mită, în formă continuată,
Persoană fizică, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea unei infracțiuni de dare de mită.
În cauză a mai fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile (cu interdicția de a-și exercita funcția pe perioada măsurii), începând cu data de 23 noiembrie 2022, față de TÎRNOVANU CRISTINEL-LEONARD, funcționar vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, în formă continuată”, potrivit DNA.
Dosar de corupție cu un prejudiciu de 12 milioane euro
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada ianuarie 2022 – prezent, funcționari din cadrul Biroului Vamal de Frontieră din municipiul Iași (vamă internă), în schimbul primirii unor sume de bani, și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu pentru a favoriza o serie de societăți comerciale care importă produse textile din Turcia.
Prin intermediul acestor societăți comerciale ar fi fost importate articole de vestimentație, îmbrăcăminte și încălțăminte tip sport și parfumuri contrafăcute, bunurile fiind transportate cu autocamioanele înmatriculate pe numele societăților comerciale respective, precum și cu autovehicule tip cap tractor și semiremorcă înmatriculate în Turcia, Polonia sau Slovacia.
Prin modul de acțiune, funcţionarii vamali ar fi creat condițiile în care administratorii societăților comerciale să eludeze plata taxelor vamale în sensul în care, valorile declarate în vamă să fie mai mici decât cele reale, iar controlul mărfurilor importate să fie formal sau inexistent (controlul se făcea doar pe documente, fără verificarea efectivă a mărfurilor).
Ar fi existat situații în care erau prezentate documente comerciale/vamale de import, respectiv facturi externe (invoice – urî), false atât sub aspectul naturii bunurilor importate (pentru a disimula faptul că produsele respective sunt contrafăcute), cât și sub aspectul prețului declarat în vamă (pentru a se diminua valoarea taxelor vamale ce trebuie plătite de către importator).
Mărfurile astfel importate ar fi fost valorificate în centre comerciale sau magazine de profil din județele Iași, Suceava, Botoșani, Ilfov, Sibiu, Arad, Ialomița și municipiul București.
„Taxa” ce ar fi fost cerută pentru fiecare autocamion intrat în vamă ar fi fost de aproximativ 300 de USD.
Se estimează un prejudiciu de 58 de milioane de lei la bugetul de stat provenit din neplata corespunzătoare a taxelor vamale.
Concret, în contextul menționat mai sus, inculpatul Bolohan Dănuț, în calitatea menționată mai sus, beneficiind și de ajutorul inculpatei Andreica Simona, ar fi pretins și primit de la mai mulți oameni de afaceri, printre care și cel reținut în prezenta cauză, suma totală de 24.500 USD.
De asemenea, inculpatul Bolohan Dănuț, în aceeași calitate, ar fi pretins și primit de la doi subalterni, inculpații Timofte Cristian și Tîrnovanu Cristinel-Leonard, foloase patrimoniale constând în sume de bani și alte produse, pentru a fi programați de serviciu în intervalele orare în care în vamă ajungeau mijloacele de transport ce aparțineau societăților comerciale cercetate în prezenta cauză.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 24 noiembrie 2022, inculpații Bolohan Dănuț, Andreica Simona, Timofte Cristian și omul de afaceri urmează să fie prezentați Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019, potrivit DNA.