Dansatoare la bară în Italia, angajată fără concurs la Primăria Iași! Isabela Danalache, cu sute de clienți la activ, este prezentă în anturajul dezvoltatorilor imobiliari
La firma de asfaltări a Primăriei Iași s-a făcut o angajare dubiosă. Isabela Danalache, venită de pe scena unui club de noapte, a fost propulsată fără concurs la secția condusă de propria mamă. Colegii de muncă își dau coate, nu știu pe ce filieră a ajuns în instituție
Angajare scandaloasă la Citadin SA, firma de asfaltări a Primăriei Iași. În luna aprilie 2022, conducerea societății a decis să facă angajări la secția Mecanizare, unde șefă este de mai bine de 20 de ani Gabriela Delicostea. De mai bine de o lună, în birourile secției a apărut Isabela Danalache, în vârstă de 35 de ani, care nu este nimeni alta decât fiica Gabrielei Delicostea. Angajarea s-a făcut fără concurs, ceea ce a trezit suspiciunile colegilor din cadrul societății. Nimeni nu știe cum a ajuns să ocupe o funcție publică. Cert este că angajarea a mulțumit-o pe Isabela, care nu câștigă decoamdată mai mult de 3.000 lei net pe lună. Pe rețelele de socializare, a publicat deja fotografii în diferite ipostaze de la locul de muncă, îmbrăcată în vesta reflectorizantă cu care sunt dotați angajații Citadin. A mai arătat urmăritorilor și cum este să stai în fața unui laptop așezat pe un birou, în timpul programului de lucru.
„Teama de nou și de necunoscut câștigă în fața durerii deja binecunoscută. Teama de a rămâne singur îți conduce viața! Deși, mulți nu sunt fericiți, mulțumiți stau și suportă joburi, relații etc. Trist, avem o singură viață! Fă-ți curaj și ia-o de la început de o sută de ori dacă trebuie, până îți găsești liniștea și bucuria de a trăi! Trăiește-ți viața pe deplin, ea nu durează pentru totdeauna! Timpul pierdut nu ți-l mai dă nimeni înapoi”, este mesajul Isabelei, atașat unei fotografii realizate în biroul Citadin.
Și la ABA Prut-Bârlad a izbucnit un scandal după ce o chelneriță a fost angajată pe un post ce necesită cunoștințe temeinice în domeniu.
Dansatoare la bară în Italia, angajată fără concurs la Primăria Iași, după ce s-a întreținut cu sute de clienți
Isabela Danalache pare că vrea să-și găsească un rost în viață, o pensie care să-i aline bătrânețea, iar slujba de la Citadin pare mulțumitoare. Timp de patru ani, a încercat să dea lovitura într-un club din Italia, „Bulli & Pupe One”, unde a fost angajată ca dansatoare la bară, dar planurile de îmbogățire au eșuat. De aceea, în 2020 s-a întors în țară, ocazie cu care a reluat relația cu vechii prieteni. Angajați din cadrul Citadin au precizat pentru BZI că nu știau cu ce se ocupa Isabela în urmă cu patru ani. Dar tot mai multe voci din firmă au confirmat zvonul că Isabela Danalache este pregătită să ocupe postul mamei, care urmează să se pensioneze. Și ar fi doar un prim pas în ascensiunea ierarhică din instituția publică. Asta în contextul în care mulți candidați și-ar dori să devină bugetari învață săptămâni întregi pentru concurs, dar nu au siguranța că vor reuși.
De precizat că Primăria Iași nu mai publică numele candidaților în cadrul concursurilor pentru ocuparea mai multor posturi de execuție.
Isabela Danalache, despre proaspăta angajare la Citadin: „Care este problema?”
Apropiați din anturajul Isabelei Danalache au arătat că femeia este văzută în preajma dezvoltatorilor imobiliari, fie la petreceri private, fie în cluburi. La un moment dat, Isabela a fost dispusă să investească în domeniul imobiliar, în apartamente cu rate direct la dezvoltator. Contactată de reporterii BZI, Isabela Danalache s-a arătat destul de deranjată de întrebările adresate. Nu a oferit informații despre abilitățile în domeniul de activitate a firmei de asfaltări și întreținere străzi.
„Care este problema? Care este relevanța? La revedere!”, a fost reacția angajatei.
Nici mama Isabelei nu a comentat angajarea în instituție.
„Nu, o zi bună!”, a declarat Gabriela Delicostea.
Directorul Citadin, Marius Ionescu, nu a putut fi contactat pentru a oferi detalii despre veleitățile Isabelei Danalache. O dansatoare la bară în Italia a fost angajată fără concurs la Primăria Iași spre uimirea colegilor din instituție.