Daniela Crudu, marcată de divorțul părinților. Atunci, vedeta a ales să rămână cu tatăl ei
Fosta asistentă TV Daniela Crudu a fost puternic marcată de divorțul părinților, care s-a finalizat în urmă cu 10 ani. Relațiile dintre cei care i-au dat viață se răciseră însă cu mai mult timp în urmă, după ce mama ei plecase la muncă în Italia. Oricum, în urma despărțirii oficiale a părinților, Daniela Crudu a ales să rămână cu tatăl ei, în țară.
Daniela Crudu a fost mereu în centrul atenției atunci când a apărut la emisiuni televizate. Mereu veselă și cu zâmbetul pe buze, a reușit să atragă simpatia celor de acasă. Iar în luna mai a acestui an, viața ei s-a schimbat în bine, după ce a devenit mama unei fetițe, pe care a numit-o Daiana Maria.
Daniela Crudu, marcată de divorțul părinților
Daniela Crudu, în vârstă de 34 de ani, este cunoscută pentru râsul ei molipsitor, însă viața sa nu a fost mereu roz. În trecut, fosta asistentă TV a decis să rămână în România alături de tatăl său, după ce s-a produs separarea celor mai dragi ființe din viața ei.
De-a lungul timpului, Daniela Crudu a avut parte de mai multe momente grele, unul dintre ele fiind divorțul părinților. Cei doi și-au spus „adio” oficial în luna octombrie a anului 2013. Separarea pe cale legală a fost finalizată la Judecătoria Sectorului 5.
În iunie 2013, mama Danielei Crudu a intentat actele de divorț, acesta finalizându-se câteva luni mai târziu, în octombrie. Cu toate că atunci s-au despărțit oficial, cei doi o luaseră pe drumuri diferite cu 8 ani înainte, atunci când Florica Crudu a decis să plece la muncă, în Italia. Femeia nu s-a prezentat nici la judecătorie, doar Nelu Crudu a venit la primul termen, atunci când s-a produs și separarea oficială.
„Procesul s-a finalizat de dimineață. Mama Danielei este în Italia, dar a trimis procură prin avocat. De dimineață a fost prezent la judecătorie doar Ion Crudu. Lucrurile au decurs fără probleme, pentru că ei s-au înțeles dinainte. Nu există partaj”, a declarat, la acea vreme, o persoană din anturajul familiei Crudu.
Surorile Crudu au acceptat în cele din urmă despărțirea celor care le-au dat viață
Ana și Daniela Crudu erau conștiente de situația părinților și au acceptat decizia pe care aceștia au luat-o. Florica și Nelu Crudu au încercat să păstreze o relație frumoasă cu fetele lor. Mai mult, mama fostei asistente TV nu și-a schimbat nici măcar numele, după divorț. Însă, a ales să locuiască în continuare în Italia, acolo unde plecase la muncă din timpul căsniciei. În schimb, bruneta a decis să rămână în România, alături de tatăl ei, și a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui.
„E un tată extrem de bun, s-a îngrijit cum a putut de noi, a făcut piața, ne-a făcut mâncare și ne-a călcat hainele”, spunea Daniela Crudu, în urmă cu mai mulți ani.
După finalizarea divorțului, fosta asistentă TV a declarat că nu vrea să intervină în viața privată a părinților ei, însă își dorește să fie fericiți.