Daniela Crudu este însărcinată. Cine este iubitul vedetei TV

de: Radu Vasiluta
14:20, 24 oct. 2022

Vestea că Daniela Crudu este însărcinată a luat prin surprindere showbiz-ul autohton, ținând cont de trecutul tumultuos al brunetei. De ceva vreme, însă, Cruduța s-a făcut fată de casă, având o relație cu un român stabilit în Suedia. Daniela Crudu și iubitul ei au o relație de un an, iar în primăvara viitoare cei doi vor deveni părinți.

Daniela Crudu este una dintre cele mai controversate vedete din România. Este mereu cu zâmbetul pe buze și plină de viață, iar mulți bărbați o adoră pentru frumusețea ei. Cu toate acestea, de mai bine de jumătate de an fosta asistentă a simțit că a venit vremea să se așeze la casa ei, iar acum a dat de înțeles că în viața ei urmează să apară un copil.

De aproape un an de zile, Cruduța are o relație stabilă cu un bărbat cu care dorește să își întemeieze o familie. Se știa despre brunetă doar că în ultima perioadă se mutase cu sora ei în Suedia, unde amândouă și-au făcut cont pe un site pentru adulți. Acolo, ele publică poze îndrăznețe și se pare că au mare succes deoarece încasează foarte mulți bani.

Daniela Crudu este însărcinată

Vestea momentul în showbiz, la care nimeni nu se aștepta! Daniela Crudu ar fi însărcinată, iar în primăvara anului viitor ar urma să nască. Nimeni nu se gândea că relația ei actuală este atât de serioasă încât să-și dorească să-și întemeieze o familie. Astfel, potrivit Cancan.ro, inevitabilul s-a produs, iar fosta asistentă TV are deja trei luni de sarcină. Mai mult, în curând ea va afla și dacă are o fetiță sau un băiețel ori, dacă este norocoasă, chiar gemeni!

Partenerul ei de viață este român, iar Daniela susține că este un tip discret, liniștit, care o iubește și i-a îndeplinit visul de a deveni mamă. Deși Daniela Crudu nu a mai vorbit până acum despre acest aspect, se pare că își dorea să își întemeieze o familie și acum a reușit să își atingă acest obiectiv.

„Da, informația voastră e adevărată. Sunt însărcinată! De un an sunt cu el… e român. E un băiat liniștit… așa discret, cuminte… mă iubește, îl iubesc! Încă nu știu ce e! Fac trei luni săptămâna viitoare. Deja se vede!”, a declarat Daniela Crudu pentru sursa citată.

Mai mult, focoasa brunetă a mărturisit că deja i se vede burtica de graviduță și curând va afla și ce poartă în pântec. Cu toate acestea, nu a oferit prea multe detalii despre sarcină, dar cu siguranță este foarte fericită de noul capitol din viața ei!

Cu cine se iubește Daniela Crudu

Înainte de a părăsi România, Daniela Crudu și-a scos la vânzare apartamentul pe care îl are în București. Aflată în Suedia, ea a dezvăluit că e mulțumită și pe plan profesional, deoarece are multe campanii online, dar câștigă mulți bani și de pe urma unei platforme pentru adulți. În plus, acum este împlinită și pe plan personal, deoarece are un iubit care o respectă. Chiar dacă nu a dezvăluit identitatea partenerului ei de viață, Cruduța a dat de înțeles că acesta este român și nu este deloc gelos pentru activitatea pe care o prestează online.

„Cu dragostea stau foarte bine. Am un iubit, e român, e un tip mai discret. E un băiat care e cuminte, e potrivit pentru mine, e liniștit. Mă face pe mine fericită, iar asta e cel mai important. Și o face de un an de zile deja. Nu e gelos că fac OnlyFans, a înțeles că e un business, e deschis la minte și a înțeles că nu se întâmplă ceva, că e totul online”, a mai precizat Daniela Crudu.