Dani Oțil, un tată fericit la vârsta maturității depline. Ce nume va purta fiul lui și al Gabrielei Prisăcariu

de: BZI.ro
10:20, 24 sept. 2021

Cunoscutul prezentator TV Dani Oțil trăiește cele mai fericite momente acum, la vârsta marilor împliniri, după ce soția lui a născut. Vedeta TV și soția lui, Gabriela Prisăcariu, sunt împreună de câțiva ani, iar vara aceasta au făcut nunta. Mai mult, în urmă cu mai bine de o săptămână cei doi au devenit părinți, iar fiul lor le-a umplut inimile de bucurie.

Vedeta TV Dani Oțil și frumoasa lui soție, Gabriela Prisăcariu, au devenit părinți în urmă cu mai bine de o săptămâna. Iar acel moment le-a schimbat total viața, deoarece fiul celor doi a devenit rapid centrul universului lor. Micuțul se bucură de toată atenția proaspeților părinți care în această vară și-au unit și destinele. Cu toate că pe parcursul sarcinii Gabriela Prisăcariu a fost extrem de activă pe rețelele de socializare, un singur lucru rămăsese neelucidat până la acest moment. Și anume ce nume au ales pentru copilul lor.

Ce nume are copilul lui Dani Oțil și al Gabrielei Prisăcariu

Astfel, pe tot parcursul sarcinii, fanii cuplului au încercat să afle cum îl va chema pe băiețelul acestora. Și totuși, de fiecare dată, atât Gabriela Prisăcariu, cât și Dani Oțil ridicau din umeri, la fel de nedumeriți precum internauții. Mai întâi, cei doi au dezvăluit o poreclă pentru micuțul lor, foarte amuzantă de altfel – „cârcel”. Totodată, proaspeții părinți aveau o listă lungă de prenume din care aveau de ales. În cele din urmă, cei doi au optat pentru numele perfect pentru băiețelul lor. Astfel, Gabriela Prisăcariu l-a dezvăluit, în urmă cu puțin timp, pe rețelele de socializare: Luca Tiago.

Dani Oțil, la vârsta marilor împliniri

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu formează unul dintre cele mai frumoase cupuluri din showbiz-ul românesc. Cu toate acestea, una dintre întrebările celor mai mulți fani este legată de diferența de vârstă dintre Dani Oțil și soția sa. Așadar, după cum se știe, Dani Oțil este născut pe 24 august 1980, acesta împlinind 41 de ani în urmă cu o lună. Iar Gabriela Prisăcariu este născută pe 22 noiembrie 1992, având 28 de ani. Între ei este o diferență de vârstă de 13 ani.

Și dacă în privința vârstei, Dani Oțil se situează peste soția sa, nu același lucru se întâmplă în privința înălțimii. După câte se pare, înălțimea lui Dani Oțil este de 1,69 metri, în timp ce Gabriela Prisăcariu măsoară 1,80 metri. Însă toate aceste aspecte nu contează prea mult pentru ei deoarece dragostea lor este mai presus de orice diferență de ordin fizic.

Cum arată soacra lui Dani Oțil

Prezentatorul de la Neața cu Răzvan și Dani se poate lăuda cu o soacră superbă, elegantă și îndrăzneață. Mai mult, aceasta este la fel de frumoasă precum fiica sa, Gabriela Prisăcariu. Aceasta apare foarte rar în lumina reflectoarelor, dar cu ocazia nunții fiicei nu prea a avut de ales. Desigur că mama frumoasei soții a lui Dani Oțil nu a putut rata ineditul eveniment din viața fiicei sale, așa că a luat parte la nunta Gabrielei Prisăcariu cu prezentatorul de televiziune.

Soacra lui matinalului Dani este o femeie frumoasă, care nu își arată vârsta. Aceasta este îndrăzneață inclusiv în ceea ce privește coafura sa, pentru că iese în evidență cu părul său roșcat. De asemenea, aceasta a renunțat și la o podoabă capilară lungă, optând pentru un bob chic, mai ușor de aranjat și întreținut. În altă ordine de idei, Dani Oțil este un soț și un tată fericit aflat la vârsta maturității depline.