Dana Săvuică superbă la 50 de ani. Pozează din nou în celebra revista pentru adulți

de: BZI.ro
10:38, 31 oct. 2020

Dana Săvuică este o femeie superbă, pentru care anii din buletin nu înseamnă nimic. Este asumată, liberă și s-a gândit să pozeze din nou în celebra revistă dedicată adulților. Au trecut 21 de ani de la primul pictorial, iar vedeta își dorește să îl marcheze și pe cel cu numărul 2. Dana Săvuică a făcut anunțul în emisiunea lui Cătălin Măruță de la Pro Tv.

Dana Săvuică – un nou pictorial în revista pentru adulți
Dana Săvuică pozează din nou în celebra revistă pentru adulți. La 21 de ani de la primul pictorial, vedeta este pregătită pentru o nouă sesiune de poze. Ea a fost prima româncă care a pozat în Playboy, după ce a apărut pe coperta revistei din luna noiembrie a anului 1999. Recent a vorbit în emisiunea La Măruță despre cel de-al doilea pictorial în revista dedicată adulților.

“Acum, fac acest remake, o dată, pentru că a acceptat fotograful care este acreditat pentru revista Playboy România. Este vorba despre Cătălin Muntean, care a acceptat această provocare a mea. Și doi, pentru că de data aceasta vreau să lansez ideea că trebuie să fim conștienți de faptul că trăim pe această planetă, că este casa noastră, că avem doar una și că trebuie să o protejăm”, a declarat blondina despre ultima ședință foto făcută.

Dana Săvuică este o femeie de afaceri din România, fost fotomodel și realizatoare de emisiuni TV. Este prima româncă care a pozat în ediția locală a revistei pentru bărbați Playboy, în noiembrie 1999.

Săvuică a devenit o adevărată vedetă de televiziune în anul 2001, cu emisiunile în cadrul postului Acasă TV. În 1997, și-a început cariera în business, înființând agenția de modele Etiquette Models, care s-a dezvoltat continuu, brandul Etiquette devenind un important furnizor de accesorii de lux.

Odată cu lansarea postului Euforia lifestyle TV, Dana Săvuică și-a reconfirmat succesul de televiziune.