Dana Roba s-a despărțit de iubitul ei, Beniamin. În urmă cu câteva luni anunțau că fac nunta

de: Radu Vasiluta
09:36, 22 aug. 2024

Dana Roba s-a despărțit de iubitul ei, Beniamin, după un an de relație, într-una dintre cele mai dificile perioade din viața make-up artistei. Reamintim că vara trecută, aceasta a fost bătută cu bestialitate de soțul ei, puțin lipsind să nu fie ucisă. În toată această perioadă de recuperare, Danei Roba i-a fost alături Beniamin, cuc are mai fusese împreună în tinerețe.

Este vestea momentului în showbiz-ul românesc! Dana Roba și Beniamin s-au despărțit, după un an de relație! Anunțul a fost făcut chiar de make-up artistă prin intermediul rețelelor de socializare. Vedeta a explicat de ce ea și partenerul său de viață au ajuns la separare, cu toate că se înțelegeau de minune, potrivit VIVA.

Dana Roba s-a despărțit de iubitul ei, Beniamin

Dana Roba a anunțat separarea de partenerul său, Beniamin, după un an de relație. Mesajul de despărțire a fost făcut public pe rețelele de socializare, unde make-up artista a împărtășit cu urmăritorii săi motivele care au condus la această decizie dificilă.

„Din păcate, relația mea cu Beni s-a terminat aici! Îți mulțumesc că ai fost alături de mine timp de un an. Consider că și eu ți-am fost alături din toate punctele de vedere. Iar acum nu mai pot… Viața merge înainte și fără mine…”, a scris vedeta la postarea pe care a făcut-o pe pagina sa personală de Instagram.

Deși nu a oferit detalii suplimentare despre motivele exacte ale separării, mesajul transmis de vedetă sugerează că nu mai poate continua această relație. Deși a fost o decizie dureroasă pentru ea, Dana Roba a subliniat faptul că viața trebuie să continue, chiar și în absența relației cu Beniamin.

Beniamin a publicat și el, pe pagina sa personală de Instagram, un mesaj pe care Dana Roba i l-a transmis.

„Dana: A fost o călătorie frumoasă, dar acum e timpul să mergem pe drumuri separate. Sper ca fiecare să își găsească liniștea”, a scris el pe InstaStory.

Cei doi anunțaseră că vor face nunta

Dana Roba și Beniamin au fost împreună un an, însă acum au decis să meargă pe drumuri separate. Cei doi s-au înțeles foarte bine unul cu celălalt, iar el avea o legătură specială și strânsă cu fetele ei, Chantal și Celine.

Make-up artista și Beniamin au început o relație, după ce ea a fost bătută de soțul ei, Daniel Balaciu. Beniamin a fost alături de vedetă în cele mai grele momente din viața ei și a susținut-o în orice ea a vrut să facă.

În luna noiembrie a anului trecut, Dana Roba a anunțat că ea și Beniamin vor să se căsătorească. Cei doi voiau să facă nunta anul acesta, iar ea declara atunci că se iubesc foarte mult și vor face pasul cel mare, după ce ea va divorța de soțul său, Daniel Balaciu.

„Da, vrem să ne căsătorim pentru că ne iubim foarte tare. Eu îl iubesc pe el și el mă iubește pe mine. Suntem foarte fericiți împreună. (…) Vrem să facem o nuntă cu peste 250 de invitați vara care vine. Cred că până atunci termin și eu cu divorțul de Daniel și o să pot face nunta”, spunea make-up artista la acea vreme.