Dana Budeanu, mesaj dur pentru Selly după ce Wizz Khalifa a consumat subtante interzise la “Beach, Please!”. “Din generația ta fac parte și…”
Dana Budeanu a transmis un mesaj lui Selly după ce Wiz Khalifa a consumat droguri pe scenă la festivalul “Beach, Please!”.
Rapperul Wiz Khalifa a fost reținut de poliție pentru consum de marijuana în timpul festivalului „Beach, Please!”, deși organizatorii declaraseră că doresc să susțină o campanie anti-droguri în cadrul acestui eveniment.
La festivalul „Beach, Please!”, aproximativ 100.000 de tineri au participat, majoritatea fiind acolo pentru a-l vedea pe rapperul Wiz Khalifa în concert. Seara nu s-a încheiat într-un mod pozitiv însă, deoarece acesta a fumat un joint pe scenă, fiind ulterior reținut de poliție imediat după spectacol. Wiz Khalifa a fost acuzat de DIICOT pentru posesie de droguri de risc. Dana Budeanu a făcut comentarii despre acest incident, dar și despre problema drogurilor în general.
Dana Budeanu, mesaj dur pentru Selly
Faptul că Wiz Khalifa a fost reținut de poliție imediat după concert pentru că a fumat un joint pe scenă a devenit cunoscut, provocând controverse în mediul online. Acest eveniment a determinat-o pe Dana Budeanu să-i adreseze un mesaj, posibil cel mai lung mesaj al ei pe platformele de socializare, lui Selly, co-fondatorul Festivalului „Beach, Please!”, care a adunat peste 100.000 de tineri la Costinești.
„Dragă Selly, Eu sunt mama a două fetițe, care anul acesta împlinesc 20 de ani! Nu s-au drogat niciodată (să mă simt prost, așa cum trebuia să mă simt când, la vârsta lor, eram studentă tot la Londra ca și ele astăzi și foarte mulți dintre colegi și profesori ori fumau ‘joint’ ori se drogau? NICIODATĂ!) Eu sunt o mamă care m-am luptat cu ceea ce tu azi definești ca fiind ‘generația mea’! Din generația ta fac parte și ele și-ți spun că BA DA, SE POATE MURI DE LA UN JOINT! O pastilă, un fum, o linie, E DOAR UN ÎNCEPUT AL UNUI DRUM FĂRĂ DE SFÂRȘIT, CĂ AȘA SUNT DEPENDENȚELE ASTEA NENOROCITE… FĂRĂ DE SFÂRȘIT! Am să-ți povestesc (PENTRU CĂ TE CONSIDER UN COPIL, MAI ALES ÎN URMA ACESTEI AFIRMAȚII), așa cum le-am povestit și lor printre altele, cum am făcut eu cunoștință cu fenomenul drogurilor!
Eram studentă în primul an și locuiam în campus, firește! Într-o zi, pe etajul DE FETE, acolo unde stăteam (așa era în castelul ce ne era campus acum 27 de ani) am auzit un țipăt ascuțit! Am ieșit pe culoarul superb lambrisat și plin de picturile ce-i portretizau pe făuritorii locului în care mă aflam și am văzut-o pe colega mea de la facultatea de muzică pe jos. M-am apropiat și o altă colegă din spate a urlat: DON’T TOUCH HER, SHE ODD! Am întrebat ce? Ce are la gură? NU ȘTIAM CE ÎNSEAMNĂ OD (OVERDOSE)! Nu auzisem în viața mea acest termen! În foarte puțin timp a venit o ambulanță și a luat-o… MOARTĂ! Era studentă și urma să devină cântăreață de operă. AVEA 19 ANI… cât au fetițele mele! Încercase ceva cu alți colegi! Ei au supraviețuit, EA NU!
Puterea exemplului în lumea minunată a copiilor, dragă Selly, înseamnă TOTUL! Și la 18 ani ești tot un copil și e superb că este așa! NU AI CAPACITATEA DE A DISCERNE TOTAL ȘI MATUR MEREU! Dacă vezi un drogat pe scenă, care trage sau fumează în fața ta și nu cade lat MORT jos, crezi că așa poți fi și tu! Nu este așa deloc! Când fetițele mele au împlinit 13 ani, am invocat un check-up într-un spital din București (ajutată de personal firește) și am trecut cu ele dus-întors prin secția de toxicologie, acolo unde, legați de paturi, cu ușile la perete, stau în sevraj, DROGAȚII! Când am ajuns în mașină m-au întrebat: mamă, ce boală aveau oamenii aceia? A? ACEIA? A, aceia sunt oamenii care se droghează! N-am dezvoltat atunci, însă impactul a fost major!
Nu o să dau aici lecții de parenting, nu sunt în măsură și cred că fiecare își crește copilul așa cum consideră! EU M-AM LUPTAT ENORM PENTRU COPILĂRIA LOR, PENTRU ADOLESCENȚA LOR, PENTRU VIAȚA LOR! M-am luptat și am reușit să cresc copii fără telefoane, fără social media, fără droguri, fără gheare la 15 ani, fără gene tot atunci, FĂRĂ MULTE! M-AM LUPTAT PENTRU CA MAI TÂRZIU ELE SĂ ȘTIE SĂ LUPTE SINGURE! Și astăzi ȘTIU! SUNT PUTERNICE! SUNT VII! SUNT CURIOASE! NU SUNT PLICTISITE DE VIAȚĂ! NU AU NEVOIE SĂ SE PĂCĂLEASCĂ DESPRE REALITATE CU O PASTILĂ SAU O ȚIGARĂ! TRĂIESC! SUNT FERICITE MEREU! ȘTIU ADEVĂRUL ȘI NUMAI ADEVĂRUL! Viața, dragă Selly, MERITĂ TRĂITĂ! Nu e vina ta că ăla a fumat pe scenă, e vina celor care nu l-au dat jos pe loc, ca puterea exemplului SĂ EXISTE! Nu e vina ta că lumea se droghează, FIREȘTE, însă atunci când publicul la ceea ce faci tu este MAJORITAR MINOR, TU TREBUIE SĂ FII MAJOR! UN JOINT POATE UCIDE…REALITĂȚI, PERCEPȚII, SENTIMENTE, ADEVĂRUL ȘI CHIAR UN ORGANISM SENSIBIL! Doar UN JOINT’! Drogurile sunt SCĂPAREA CELOR SLABI! CITIȚI CA SĂ ȘTIȚI SĂ GÂNDIȚI!’, a scris Dana Budeanu în mediul online.
Prezența lui Andrew Tate pe scena festivalului a creat alte controverse
În aceeași seară, s-a întâmplat și un alt incident controversat când French Montana l-a invitat pe scenă pe Andrew Tate, cunoscut pentru controverse, despre care Selly a declarat că nu știa că va fi prezent. Apoi a avut loc incidentul cu Wiz Khalifa, care a fumat un joint pe scenă în fața a peste 100.000 de tineri, la un concert dedicat unei campanii antidrog.
„Dacă mă întrebați pe mine ce poziție am eu, Selly, persoană fizică, eu sunt conștient că unele mesaje care sunt transmise pe scena festivalului sunt greșite, după părerea mea. De asta eu și fac anumite lucruri, cum a fost campania antidrog, pentru a încerca să balansez un pic situația, pentru a încerca să spun că ce se întâmplă pe scenă este un act artistic asupra căruia eu nu am niciun control. Eu pot să fac o campanie prin care să vă descurajez pe voi să consumați chestii în care nu știți ce e în ele’, a spus tânărul.
După incidentul neplăcut din cadrul festivalului, Dana Budeanu a transmis un mesaj dur pentru Selly.