Dana Budeanu, despre înmormântarea artistei Gabi Luncă: „Pentru ce au venit măscăricii ăia patru să care sicriul și să strice înmormântarea, când toată lumea a pus mâna pe sicriu?”
Dana Budeanu, creator de modă, a devenit o persoană publică extrem de vocală în ultimul timp. De aceea, ea a răbufnit astăzi, 6 aprilie, la Antena 3, după ce a văzut imaginile de la înmormântarea artistei muzicii lăutărești, Gabi Luncă.
Ceremonia de înmormântare a lui Gabi Luncă s-a desfășurat potrivit protocolului COVID. Astfel că, sicriul artistei a fost „cărat de patru costumaţi”, însă imediat după aceea, sicriul a fost atins de rude. Reacția Danei Budeanu cu privire la acest eveniment este următoarea:
”Aici sunt nişte imagini de la înmormântarea doamnei Gabi Luncă. Siciriul a fost cărat de patru costumaţi (n.r. combinezoane). S-a văzut la televizor? Deci, mascarada s-a făcut.
Nu știu dacă cineva a văzut, că imediat după aceea, pe sicriul doamnei Gabi Luncă s-au aruncat rudele și l-au ținut în brațe. Corect? Corect. Pentru ce este mascarada asta? Pentru ce au venit măscăricii ăia patru să care sicriul și să strice înmormântarea, când toată lumea a pus mâna pe sicriu? Ce e mascarada asta? De ce aţi sigilat sicriul?”, s-a întrebat Dana Budeanu.
Actrița Carmen Tănase a răspuns întrebărilor Danei Budeanu:
”Pentru că suntem într-un război psihologic şi scapă cine poate”, a spus Carmen Tănase în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei” de marţi seara.
Gabi Luncă a fost înmormântată, iar zeci de oameni au venit să îi aducă un ultim omagiu.
Reamintim că celebra interpretă de muzică lăutărească a murit în urma infecției cu nemilosul virus. Gabi Luncă fusese internată la Spitalul Județean Ilfov, fiind bolnavă de COVID-19.
Dana Budeanu: „În secunda în care halești, încet, încet, abuzuri mici, abuzuri mijlocii, abuzuri mari, ajungi să halești orice”
Dana Budeanu consideră că deciziile privind înmormântarea persoanelor decedate din cauza COVID-19 reprezintă doar niște abuzuri și este revoltată de faptul că „toată lumea tace”.
„Cronologic s-a întâmplat următorul lucru: anul trecut am asistat la o demență care cât de cât s-a desfășurat cu pauze și sincope (…) Abuzul, permanent, zilnic, de dimineață până seara, împotriva tuturor drepturilor fundamentale ale omului.
Este făcut, asumat, cu un tupeu nemărginit pe toate ecranele, susținut de toată presa, timp în care autoritățile care au condus România până în decembrie, nu schițează niciun sunet. (…) Restul politicienilor tac. Toată lumea tace. Nimeni nu iese împotriva acestor abuzuri. Nimeni! Nici măcar poporul.
În secunda în care halești, încet, încet, abuzuri mici, abuzuri mijlocii, abuzuri mari, ajungi să halești orice. Asta ni se întâmplă. Sunt 24.000 de morți de COVID-19, (…) care au fost înmormântați astfel. (…) Sunt 100.000 de oameni care au acceptat ca rudele lor, mama, tata copilul, fratele, sora, bunicii să fie azvârliți ca la groapa comună.
Nu este nicio diferență între un lagăr de concentrare și ceea ce se întâmplă acum, din punctul de vedere al înmormântării unui om.
Nu există așa ceva! Țara asta (…) crede că toți morții de COVID-19, ai tuturor, au fost înmormântați așa?!
Nu, pentru că am ajuns în situația în care tupeul nostru, al oamenilor simplii trebuie să fie mai puternic decât tupeul lor. Nu mai există altă soluție!”, a declarat Dana Budeanu, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.