Dana Budeanu avertizează: „Din octombrie, în funcție de cine câştigă, e groasă!”
Dana Budeanu a avertizat, în cadrul unei emisiuni de la Antena 3, că după ce se termină congresele – PNL, USR PLUS începe al patrulea val al pandemiei.
Creatoarea de modă a precizat vineri, 11 iunie, că românii pot pleca în vacanțe până se termină congresele – PNL, USR PLUS, deoarece din octombrie explodează cazurile de infectare cu noul coronavirus. „Încep problemele, ştiţi cum e când vii din străinătate cu tulpini. Şi o să înceapă un pic valul.”, a adăugat designerul vestimentar.
Iată previziunile Danei Budeanu:
„Plecați în vacanțe până la sfârșit până se termină congresele – PNL, USR PLUS – nu e problemă cu cazurile de COVID-19.
Din octombrie, în funcție de cine câştigă, e groasă! Încep cazurile, problemele, ştiţi cum e când vii din străinătate cu tulpini. Şi o să înceapă un pic valul. Dacă îl haliţi şi sunteţi atât de proşti îmi pare rău, vorbesc degeaba.
Dacă sunteţi un pic mai deştepţi, nu-i nimic. O să fie totuşi mai mic valul că ne-am mai vaccinat, dar poate atunci ne dăm seama că trebuie să ne vaccinăm mai mulţi, adică în octombrie. Problema e că aia care s-au vaccinat în ianuarie, le va expira vaccinul în octombrie şi o luăm de la capăt”, a spus Dana Budeanu la Antena 3.
Dana Budeanu, declarație șocantă: „Pandemia s-a terminat. Este pur şi simplu o regie făcută din pix”
Creatoarea de modă a criticat modul în care oficialii au gestionat pandemia de coronavirus. „Sunteţi nişte criminali. Toate măsurile pe care le-ați luat, au îngropat o țară, au distrus o nație”, a spus Dana Budeanu.
Dana Budeanu susține că pandemia este o mascaradă la nivel mondial, o regie făcută din pix. Întrebată de ce crede că pandemia s-a terminat, creatoarea de modă a dat un răspuns ferm:
„Nu cred, sunt convinsă. Pandemia, sau mă rog, eu am numit-o mascaradă la nivel mondial, este pur şi simplu o regie făcută din pix. Nu spune nimeni că nu există nu ştiu ce virus, există foarte mulţi viruşi. Nu spune nimeni că nu mor oameni. Mor foarte mulţi oameni. Au fost ani în care au murit mult mai mulţi oameni, de mult mai multe afecţiuni.
(…) Eu am afirmat că eu cred, că prin această boală au trecut jumătate dintre români. În momentul în care au trecut jumătate dintre români, bineînţeles, nu mai putem vorbi despre nicio pandemie, nu? Că suntem 50% imunizaţi, deci se termină. S-a atins imunizarea aia în masă, sau cum nu numeşte, şi gata! Nu sunt 50%. Sunt 29% de români care au trecut prin această boală, conform acestui studiu, realizat perfect.
Studiul este realizat totuşi, de o companie din România, companie care a testat cel mai mult în acest an. Cel mai mult, da? Studiul este 100% real. 29% dintre români au trecut prin boală. Atenție, fără cei spitalizați. În studiu, nu sunt trecuți cei spitalizați, ăia sunt în plus, deci probabil ajungem la un 33-35%. M-am uitat pe cifrele care au fost publicate de către oficialităţile care ne-au informat, că prin boală au trecut 5%.”, a declarat Dana Budeanu, la Antena 3, în urmă cu mai mult timp.