Dan Negru, dezamăgit de modul în care televiziunile au ales să prezinte pelerinajul la moaştele Cuvioasei Parascheva: „Îi disprețuim pe ai noștri că stau noaptea la Catedrala din Iași!” – GALERIE FOTO
Celebrul prezentator Dan Negru a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care se arată contrariat de modul în care au prezentat televiziunile din România pelerinajul la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Acesta este de părere că știrile referitoare la cel mai mare pelerinaj din România au fost batjocoritoare
Dan Negru este cunoscut ca fiind un bărbat credincios, lucru pe care nu a ezitat să-l declare în numeroase interviuri. Prezentatorul TV vine an de an la Iași. A vizitat orașul pentru prima dată când avea 20 și ceva de ani, fiind atunci cucerit de energia sa. De fiecare dată când ajunge, Dan Negru se oprește mai întâi la Catedrala Mitropolitană, unde se închină la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. De asemenea, acestuia îi place să viziteze și Mănăstirea Hadâmbu.
Dan Negru: „E bășcălie la TV pe seama pelerinajului religios de la Iași”
Dan Negru a prezentat, alături de Anca Mazilu, concertul ce a avut loc sâmbătă, 15 octombrie 2022, începând cu ora 19:00, cu prilejul celei de-a XXXI-a ediții a Sărbătorilor Iașului.
Prezentatorul TV a profitat de această ocazie și a vizitat Catedrala Mitropolitană din Iași, unde s-a închinat la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Dan Negru s-a arătat dezamăgit de modul în care a fost prezentat în mass-media pelerinajul de la Iași, fiind de părere că nimeni n-ar trebui să eticheteze și să facă bășcălie de pelerinii care au așteptat ore în şir la rând.
„Sondajele arată că peste 80 la sută dintre români se declară religioși. Asta înseamnă că publicul majoritar al televiziunilor e religios. Totuși, e bășcălie la TV pe seama pelerinajului religios de la Iași. Nu înțeleg argumentul de business al televiziunilor. De ce ți-ai batjocori publicul majoritar? Sute de mii de oameni au fost ieri la Fatima, în Portugalia, la un uriaș pelerinaj creștin. Știrile despre Fatima sunt admirative. Despre Iași, batjocoritoare.
Pe cât de mult i-am apreciat pe englezi că au stat noaptea la Catedrala Westminster din Londra, pe atât îi disprețuim pe ai noștri că stau noaptea la Catedrala din Iași. Suntem buni la etichete şi bășcălie. Toți au puterea să eticheteze și să batjocorească. Doar că puterea e una, și autoritatea e alta… Pilat, cel care l-a condamnat pe Iisus, avea putere! Iisus, condamnatul, avea autoritate!”, a scris Dan Negru pe pagina sa de Facebook.
Pelerinajul la moaștele Cuvioasei Parascheva s-a încheiat!
Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, duminică dimineaţă, 16 octombrie 2022, în cadrul unei slujbe speciale oficiate de un sobor de preoţi.
Baldachinul cu sfintele moaşte a fost scos spre închinare în data de 8 octombrie.
În cele 9 zile cât au fost în expuse în curtea Catedralei Mitropolitane, aproape 260.000 de oameni au trecut să se închine pe la moaştele celor doi sfinţi, Sfânta Cuvioasă Paraschiva şi Sfântul Paisie de la Neamţ. Luni, 17 octombrie 2022, moaştele Sfântului Paisie, care anul acesta au fost aduse special la Iaşi, sunt trimise înapoi la Mănăstirea Neamţ.
Pelerinajul la moaştele Cuvioasei Parascheva din Iaşi este de departe cel mai mare din ţara noastră. În fiecare an, sute de mii credincioși din întreaga țară, dar şi din străinătate, vin să se roage la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Unii nădăjduiesc ca Sfânta să le aducă liniște sufletească sau însănătoșire trupească, în timp ce alți vin să-i aducă mulțumire.