Dan Drăgan, secretarul de stat în Ministerul Energiei, despre un posibil deficit de carburanţi în România: „Nu am avut o întrerupere a furnizării de combustibili”
Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Dan Drăgan, a menţionat că pe piaţa de carburanţi din România nu se va înregistra un deficit în contextul embargoului impus de Uniunea Europeană asupra ţiţeiului rusesc adus pe mare începând cu data de 5 decembrie 2022.
Una dintre cele trei rafinării din România, Petrotel, deţinută de Lukoil, importa ţiţei din Rusia adus prin Marea Neagră până în Portul Constanţa.
Dan Drăgan, secretarul de stat în Ministerul Energiei, despre un deficit de carburanţi în România
Potrivit secretarului de stat al Ministerului Energiei, măsurile luate la nivel european nu vor afecta piaţa din România.
„România este parte a Uniunii Europene şi suntem activi în toate dezbaterile şi comunicările şi toate măsurile pe care UE le implementează. Prin aceste măsuri, nu ne dorim să afectăm piaţa din România şi întotdeauna căutăm alternative la aceste probleme, care sunt cauzate în cea mai mare parte de invazia Rusiei în Ucraina. Cu siguranţă căutăm alternative care să ne asigure necesarul de consum şi căutarea acestor alternative se desfăşoară alături de celelalte state europene”, a declarat Drăgan.
Închiderea rafinăriei Lukoil ar putea genera o lipsă de carburantai pe piaţa din România, însă Dan Drăgan a menţionat că nu s-a înregistrat până acum nicio întrerupere a furnizării de combustibili.
„Întotdeauna există mesaje care sunt provocatoare, caută lucruri care să atragă atenţia, acelaşi lucru se discuta şi la începutul acestui an. După cum am observat, nu am avut o întrerupere a furnizării de combustibili în România şi cred că nici în perioada următoare nu există un asemenea risc major”.
În ceea ce priveşte intenţia UE de a plafona preţul ţiţeiului rusesc venit prin conducte, el a precizat că discuţiile în acest sens nu au fost finalizate.
„Vă pot spune că există discuţii, chiar la ultima reuniune a Consiliului miniştrilor energiei au existat discuţii în acest sens şi va exista un nou Consiliu la începutul lunii decembrie. Toate statele transmit şi colaborează pentru găsirea unei soluţii, unei alternative, care să ofere predictibilitate şi să nu creeze panică sau întreruperi în furnizarea de combustibil pentru piaţa europeană”, a completat Drăgan.
Una dintre cele mai mari rafinării din Europa va fi naţionalizată
În altă ordine de idei,o rafinărie din Sicilia, deţinută de grupul petrolier rus Lukoil, urmează să fie naţionalizată. Guvernul italian va cere Cabinetului de miniştri să ia o decizie în acest sens. Acest subiect va fi dezbătut joi, 1 decembrie 2022, în cadrul unei reuniuni.
Rafinăria deţinută de Lukoil de la ISAB este una dintre cele mai mari rafinării din Europa. Întrucât aceasta rafinărie răspunde de 20% din aprovizionarea cu carburanţi în ţară şi asigură peste 1.000 de locuri de muncă în sudul insulei, guvernul italian cercetează cu atenţie acest dosar.
Pe 5 decembrie 2022 ar trebui să intre în vigoare un alt embargou european privind importurile de petrol rusesc. Guvernul de la Roma încearcă să menţină în funcţie rafinăria din Sicilia pentru a evita pierderi de locuri de muncă şi capacităţile de rafinare. În Germania, companiile cu activităţi în domenul petrolului şi gazelor naturale vor primi o taxă dMe 33% pe profiturile mari.
Așadar, nu se pune în discuție un posibil deficit de carburanţi în România.