Dan Barna, unul dintre cei mai mari contestatari BOR, se va întâlni cu Patriarhul Daniel pentru că Biserica să sprijine campania de vaccinare
Mişcare importantă în lumea politică din România. Conform jurnaliştilor de la stiripesurse.ro, unul dintre cei mai puternici contestatari ai BOR, vicepremierul Dan Barna, urmează să se întâlnească cu Patriarhul Daniel. Interesant este faptul că de mai multe zile, Dan Barna caută sprijinul Bisericii Române în campania de vaccinare.
La îndemnul premierului Florin Cîțu, vicepremierul ar încerca să stabilească o întâlnire cu reprezentantul BOR. Dan Barna este într-o dispută cu Biserica Română în contextul introducerii educaţiei sexuale în şcoli dar şi asupra impozitării instituţiei.
Dan Barna vrea să se întâlnească cu Patriarhul Daniel pentru susţinerea campaniei de vaccinare
Conform surselor celor de la stiripesurse.ro, Dan Barna şi-a luat inima în dinţi şi apelează la ajutorul unei instituţii puternic contestată de el şi de USR. Așadar, vicepremierul i-ar fi trimis o scrisoare Patriarhului Daniel în care îi solicită o întrevedere. Întâlnirea ar consta în faptul că vicepremierul caută ajutorul ” divin ” pentru a susţine campania de vaccinare împotriva COVID-19. USR-istul speră că în acest fel persoanele nevaccinate ar putea fi convinse de preoţi să se vaccineze.
Vicepremierul a dat exemplul Bisericii Ortodoxe din Grecia, care i-a rugat stăruitor pe ortodocșii greci să facă vaccinul anti-COVID-19. Vicepremierul va aborda și tema vaccinării, însă rămâne de văzut dacă va fi la fel de vehement în cererile sale în fața Patriarhului așa cum este în spațiul public.
Biserica Ortodoxă Română este de acord cu vaccinarea împotriva COVID-19
Decizia vine în contextul în care în mai multe poziţionări oficiale, Biserica Ortodoxă Română a declarat că susţine campania de vaccinare, dar implicarea cultelor religioase nu este potrivită într-un domeniu de componentă medicală:
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a precizează că BOR
”și-a afirmat și explicitat deja de nenumărate ori poziția favorabilă, firească și clară față de actul vaccinării într-o pandemie, îndemnându-i pe clerici și laici să ia cu adevărat în serios boala”. Totodată, acesta a precizat că ”implicarea cultelor religioasă pe o temă extra-religioasă și într-o problematică în care exclusiv competența medicală este adecvată și relevantă nu poate transgresa însă limitele contextului”.
USR, poziţionare împotriva Bisericii Ortodoxe Române
USR, partid de guvernare şi-a făcut un obicei de a intra în conflict cu Biserica Ortodoxă Română pe mai multe teme. Probabil cea mai comună temă care a contravenit cu ideologia BOR a fost introducerea educației sexuale în şcoli. BOR este împotriva acestei materii, în timp ce Dan Barna este un militant.
De altfel şi impozitarea Bisericii a fost un subiect amplu dezbătut de către cei de la USR.
Plenul Senatului a respins marţi, 22 iunie, cererea preşedintelui Iohannis de reexaminare a legii privind educaţia sanitară. USR-PLUS susţinerea introducerea educaţiei sexuale în şcoli, ca materie separată, fără solicitarea acordului părinţilor.
Subiectul impozitării bisericii este unul vechi iar primul ministru care a declarat că trebuie să fie aplicată această măsură a fost Ana Dragu, ministru in Guvernul Cioloș în 2016