Dacian Cioloș, liderul USR anunță că nu va vota Guvernul Ciucă! USR nu se va prezenta la negocierile de la Cotroceni

de: BZI.ro
11:12, 22 nov. 2021

Dacian Cioloș anunță că nu va participa la negocierile de la Cotroceni şi că formaţiunea politică pe care o conduce va intra în opoziţie. Altfel spus, USR nu va vota Guvernul Ciucă.

Vă aducem aminte faptul că PSD și PNL au ajuns la un consens pe formarea unui guvern şi se vor prezenta, începând cu ora 12 la Cotroceni pentru a discuta cu președintele Klaus Iohannis.

Dacian Cioloș anunță că USR va intra în opoziţie şi nu va susţine Guvernul Ciucă

Într-o scurtă conferinţa de presă, liderul USR a anunţat că formaţiunea pe care o conduce va intra în opoziţie şi nu va susţine, în Parlament, Guvernul Ciucă. Așadar, cei din USR nu vor participa nici la Cotroceni la negocierile cu Klaus Iohannis despre care spun că sunt de fațadă:

De data asta mă tem că președintele Iohannis și-a abandonat rolul de mediator şi s-a poziţionat ca fiind nașul acestei monstruase coaliţii. USR nu poate să gireze această alianţă. Ştim ce s-a întâmplat când PSD s-a aliat cu PNL şi ştim ce s-a întâmplat când PSD a fost . USR va conduce opoziţia la acest bloc antireformator, ne întoarcem în trecut decât să ne orientăm spre viitor. O coaliţie din care face parte şi PNL care nu mai are nicio legătură cu liberalii. USR nu va vota PSD.

Din păcate, liderii PNL abandonează orice speranță de reformă şi legitimează un guvern care are toate premisele să revină la metodele patentate de Iordache. USR este singurul partid care apără democrația şi va fi în opoziţie. Ne vom folosi de toate pârghiile pe care le avem în Parlamentul României şi cel European că cele 30 de miliarde din PNRR vor ajunge unde trebuie şi că nu vor ajunge în conturile şi buzunarele clientelei PSD și PNL. În perioada următoare priorităţi rămân rezolvarea pandemiei și prețurile pentru electricitate și gaz. a menționat Dacian Cioloș

Klaus Iohannis a fixat întâlniri cu partidele parlamentare la Cotroceni

Pe de altă parte, președintele Klaus Ioannis a convocat toate partidele politice la consultări la Cotroceni. Așadar, primii care vor intra la consultări vor fi cei de la PNL, PSD și UDMR, iar ulterior cei din USR:

„Am convocat luni, începând cu ora 12:00, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru a încheia această criză politică, iar țara să fie guvernată de un Executiv puternic, susținut de o majoritate solidă”, a transmis, vineri după-amiază, pe contul de Facebook, președintele Klaus Iohannis.

„În temeiul prevederilor art. 85 alin. (1) și ale art. 103 alin. (1) din Constituția României, Președintele României, Klaus Iohannis, a invitat la Palatul Cotroceni președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcția de Prim-ministru”, anunțase Administrația Prezidențială.

Ora 12:00:

– Partidul Național Liberal (PNL)

– Partidul Social Democrat (PSD)

– Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR)

Ora 12:30 – Uniunea Salvați România (USR);

Ora 13:00 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);

Ora 13:30 – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale.

 

Asta în condiţiile în care PSD a votat în unanimitate să susţină guvernul condus de Nicolae Ciucă și să se ducă la Cotroceni cu o singură propunere de premier.