Dacă vă întâlniți cu ei pe stradă în noaptea dintre ani, trebuie să știți ce aveți de făcut. Mascații din Miroslava ascund o poveste interesantă. Iată de unde a plecat totul – GALERIE FOTO/VIDEO

de: Redacția BZI
02:00, 30 dec. 2021

Mai mulți ieșeni s-au adunat la îndemnul lui Bogdan Petru Băișan și, astfel, au format trupa „Mascații din Miroslava”. Această trupă a fost înființată din dorința de a duce tradiția mai departe. Bogdan a investit bani grei pentru a cumpăra costumele și măștile membrilor trupei. Cu toate că banii investiți nu au fost puțini, Bogdan nu are pretenții să îi recupereze. Ieșeanul merge cu trupa doar pentru oamenii și copiii care se bucură să îi vadă pe „mascați”

Mai mulți ieșeni, iubitori de tradiție, s-au unit și au format un grup de „mascați” în Miroslava. Trupa, denumită generic „Mascații din Miroslava”, a luat naștere în 2020, la îndemnul lui Bogdan Petru Băișan, în vârstă de 37 de ani.

„De când m-am mutat în Miroslava, de prin 2009, nu au venit niciodată «mascații» pe la noi să ne colinde, să ne ure, chiar dacă eu aveam poarta mereu deschisă. Eram nevoit să merg ba pe la Voinești, ba prin alte părți ca să le arăt copiilor tradiția «mascaților». Asta, până anul trecut, când am ajuns la concluzia că este păcat să nu existe o trupă de «mascați» și în Miroslava, care, până la urmă, este o comună destul de mare. Așa că am găsit câțiva prieteni, l-am luat și pe băiețelul meu de 7 ani, am cumpărat câteva măști și am plecat cu uratul pe la prieteni și pe la Primărie”, a povestit Bogdan Petru Băișan.

Anul trecut au fost doar 12 mascați în trupă, plus o mică fanfară, formată din două trompete, un acordeon, două tobe și un saxofon. În schimb, trupa de „mascați” a evoluat. Cu toate acestea, restricțiile referitoare la COVID-19 trebuie respectate și de către cetele de „mascați„.

Cum va arăta anul acesta trupa „Mascații din Miroslava”!

Față de 2020, când erau doar 12 „mascați” în trupă, anul acesta, ceata s-a mărit. În 2021, trupa „Mascații din Miroslava” va fi acompaniată de către o celebră fanfară din Iași, mai exact de „10 Prăjini”, fanfară condusă de Crăciun Ivancea.

„Față de anul trecut, când eram doar 12 urători, acum vom fi 20 de urători și va veni și Fanfara «10 Prăjini», adică în total vom fi vreo 30 de oameni. Vom pleca să urăm cunoștințele și, în jur de ora 14:00, vom ajunge și la Primăria Miroslava. Cu Fanfara «10 Prăjini» am ajuns să colaborăm datorită lui Mihai, un membru al trupei de «mascați» din Valea Lupului, care a vorbit cu cei de acolo. Mai este și un prieten de-al meu, Alexandru Ciureanu, care m-a susținut încă de la început cu trupa. El este omul care sună la instituții, face programările și mai repetă cu oamenii când este nevoie. Astfel, cu o echipă de aproximativ 30 de persoane, plecăm din Miroslava, în dimineața zilei de 31 decembrie, ca să urăm lumea și să alungăm spiritele rele din Anul Nou, așa cum spune și tradiția”, a mai povestit Bogdan Petru Băișan, ieșeanul care a format trupa „Mascații din Miroslava”.

Bogdan Petru Băișan: „Masca pe care o port eu cântărește în jur de 15 kilograme”

Când este vorba despre tradiții, banii investiți nu mai contează. Pentru ca măștile să fie unice, ele trebuie făcute la comandă – și nu în Iași! Măștile sunt comandate cu mult timp înainte, la diferiți meșteșugari de prin țară.

„Am investit mult, nici nu mai știu cât, în jur de 35.000 de lei. Dar banii nu contează, nici nu mă gândesc că îi voi recupera și nici nu vreau să îi recuperez. Noi am făcut această trupă ca să le arătăm copiilor care este tradiția din Ajunul Anului Nou. Avem adunate costume de prin toate colțurile țării. Măștile sunt făcute la comandă, încă din ianuarie am dat comandă de niște măști. Nu știu să spun care este cea mai scumpă mască, știu însă că masca pe care o port eu cântărește în jur de 15 kilograme. Blănurile sunt făcute de noi, am comandat pieile și avem un om care ne ajută să le coasem. Talăngile și centurile cu clopoței le-am luat de pe unde am apucat, din diferite zone ale țării sau de pe Internet. Cu aceste componente se formează o costumație de «mascat». Fiecare membru al cetei trebuie să aibă obligatoriu mască, blană, jambiere roșii, centuri cu clopoței sau talăngi și bețe ori bâte”, a încheiat Bogdan Petru Băișan.