Dacă Dîncu nu se trezește, 49 de F-16 dorm la sol

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, este în cunoștință de cauză. Achizițiile de F-16, destul de discutabile de altfel, aeronave multirol, care în curând vor fi 49, pot fi bine merci trimise direct la cimitirul de avioane. În plin război. Din simplul motiv că nu funcționează un hangar destinat reparării acestora, pe terenurile cu care a fost înzestrată Compania Națională Tarom și pentru că, auzi grozăvie, nu a fost încheiat niciun contract de mentenanță. Oare nu este cazul să declanșăm pe această temă un scandal uriaș?

Un alt ministru al Apărării, din alte vremuri ale alianței PSD-PNL, a achiziționat primele aeronave F-16. Dintre care, dacă nu mă înșel, de la sol nu se mai ridică decât una. Aceste aeronave au zăcut ani de zile în deșertul Nevada, în cimitirul de avioane. Statele Unite au convins Portugalia, în calitatea acesteia de partener strategic, să achiziționeze respectivele aeronave în stare de epave, fără a plăti vreun preț pentru acestea, dar oferind la schimb o insulă, care să fie utilizată de Pentagon pentru paza coastelor Portugaliei, coaste amenințate de un dușman la acea dată cu certitudine necunoscut. După ce au fost vopsite și puse cât de cât în funcțiune, aceste aeronave F-16 au zburat puțin pe cerul Portugaliei, până când noii proprietari s-au săturat până peste cap de ele, le-au fixat la sol și au început să facă din ce în ce mai multă gălăgie, reclamând o afacere militară dezastruoasă. În acest context, a venit rândul României. Pentru a rezolva problema, partenerul nostru strategic a recomandat Ministerului Apărării de la București să achiziționeze aparatele F-16 dublu second-hand din Portugalia. Ceea ce s-a și întâmplat. Cu două precizări. Prima e că banii plătiți de statul român Portugaliei au ajuns direct în Statele Unite, întrucât autoritățile portugheze au convenit ca pe insula cedată cândva la schimb să fie instalat de către americani un radar, tot pentru o protecție sporită a coastelor, față de un dușman și la acea dată inexistent. Românii s-au ales cu respectivele aeronave neechipate cu armament, dar s-au consolat în ideea că astfel dispun de o modest flotă de patrulare, aptă să-și aducă o contribuție, tot modestă, la apărarea flancului sud-estic NATO. Contribuția „modestă” a devenit în scurt timp simbolică. Pentru că, în prezent, aceste aeronave, care nu beneficiază de niciun fel de contract de mentenanță, cu una-două excepții, sunt ținute la sol. Lângă MiG-urile rusești. Urmează faza a doua a operațiunii F-16 second-hand.

Pregătindu-se asiduu să intre în NATO, printr-o procedură accelerată de aderare, Norvegia renunță cu bucurie la flota proprie de F-16, primind în schimb asigurări din partea Washingtonului că va beneficia de aeronavele F-35, mult mai performante. Pe care le va achiziționa, ca orice stat deștept, în sistem offset. Adică miliardele de dolari oferite americanilor se vor întoarce în economia Norvegiei. Și uite așa României i se mai face o ofertă, pe care o acceptă cu bucurie, de astă dată sub mandatul altui ministru, al altei alianțe PSD-PNL, domnul Vasile Dîncu. Urmează să-i plătim ceea ce e de plătit statului norvegian și nici măcar nu avem satisfacția minimă că am luat aceste aeronave în sistem offset. În sistem offset nu pot fi achiziționate produse la mâna a doua. Partea mai gravă însă abia acum urmează.

Vom dispune în total, cel puțin pe hârtie, și cu siguranță la sol, de o flotă aparent semnificativă de 49 de aeronoave militare multirol de tip F-16. Atâta doar că acestea nu prea vor putea să zboare, decât cel mult prin capul șefilor aviației militare, care sunt în prezent de-a dreptul disperați. Un avion, fie el și utilitar, căruia nu i se asigură mentenanța, nu se poate ridica de la sol. Cu atât mai mult avioanele militare. Fapt este că România nu a încheiat cu Statele Unite nici până în prezent un contract de mentenanță și nici nu a făcut efortul de a obține o licență pentru menenanța acestor aeronave. Este o realitate care, dacă nu ar fi tragică, ar fi de-a dreptul comică.

Acum să punem această realitate față în față cu o posibilitate. Una cât se poate de concretă. Aceeași Românie descrisă mai sus, care se complace în plin haos, are posibilitatea nu numai de a rezolva problema mentenanței celor 49 de aeronave, ci și de a deveni un hub european pentru toate aeronavele multirol de acest tip, utilizate în Europa și în state limitrofe Europei. Cu două condiții însă.

Prima condiție este ca mizeria cu terenurile luate de sub Tarom și plasate în urmă cu mai mulți ani către o alt companie a statului român să înceteze. Iar Tarom să aibă posibilitatea, cu specialiștii pe care încă îi are și cu hangarele pe care nu prea le mai are, să devină un hub european pentru mentenanța aeronavelor altor companii, inclusiv pentru mentenanța aeronavelor deținute de MApN. A doua condiție este obținerea licenței de mentenanță. Asta este o treabă mai grea, întrucât licența costă mulți bani și încă nu suntem pregătiți nici din punct de vedere tehnic și nici din punctul de vedere al personalului să facem față unei asemenea provocări. Dar există totuși o soluție. Ea a fost indentificată la nivelul Consiliului de Administrație Tarom și prezentată atât ministrului Transporturilor, cât și ministrului Apărării. Soluția se numește Israel. Israel Aerospace Industries (IAI). Este o companie care poate contribui cu echipamente și tehnologie și redirecționarea de contracte de întreținere și reparații pentru aeronave comerciale și militare. Dispune de licență de mentenanță acordată de Statele Unite. Și ceea ce simplifică mult lucrurile e că IAI este deținut totalmente de guvernul israelian. Afacerea profitabilă a ambelor părți poate fi negociată și soluționată de cele două guverne. Deci Vasile Dîncu ar avea un rol important de jucat.

Câștigul ar fi înregistrat la trei capete: 1). Am avea o soluție pentru a ne ridica propriile aparate F-16 de la sol și a le face cât de cât funcționale; 2). Am înregistra în timp câștiguri uriașe, asigurând reparații și modernizări pentru alte state partenere; 3). Ar fi rezolvată și problema Tarom, societatea aflată în prezent sub spectrul unui plan de restructurare în urma insolvenței, extrem de sever, supravegheat de Comisia Europeană. Contractele pe care Tarom le-ar putea astfel încheia, fie în mod direct, fie prin intermediul unei subsidiare pe care ar crea-o în acest scop, ar acoperi uriașa gaură financiară creată în mod artificial sau, mai bine zis, de-a dreptul criminal, de către miniștrii Transporturilor, care s-au succedat în ultimii ani.

Așa că, înainte de a mă angaja să continui această serie de dezvăluiri referitoare la groparii Tarom, mă întreb și vă întreb dacă, în sensul arătat mai sus, există o minimă voință politică la nivelul Guvernului României. Se aude, domnule Grindeanu? Se aude, domnule Dîncu? Se aude, domnule Ciucă? Se aude, domnule Iohannis și în urechile dvs. care, conform Constituției, sunt urechi de comandant suprem?