Dacă ai aceste simptome, trebuie să ajungi în maxim patru ore la Spitalul „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași. Prof. dr. Dan Cuciureanu: „Cu cât ajung mai devreme, cu atât au șanse mai mari” – FOTO
Dacă apar aceste simptome, trebuie să te prezinți în maxim patru ore, pentru a fi salvat, la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași. Pentru că incapacitatea de a controla expresiile faciale, asimetria la nivelul feței, scăderea forței pe o mână sau pe un picior și tulburările de vorbire sunt specifice unui AVC (accident vascular cerebral)
Mai există şi alte semne care pot sugera un accident vascular, de exemplu dacă amorţeşte un membru sau jumătate de corp. Acesta nu este un semn la fel de fidel ca scăderea de forţă, dar atrage atenţia. Pacienții care suferă de AVC pot beneficia, la Spitalul Clinic de urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, de un tratament denumit tromboliză, care le poate salva. Acesta acționează asupra cheagului de sânge care a provocat AVC-ul, iar deficitul neurologic se remite complet.
Prof. dr. Dan Cuciureanu: „Este nevoie de această procedură, fiind progresul științei în domeniu”
Este procedura care a ajutat la scăderea numărului de decese atunci când vine vorba despre AVC. Prof. dr. Dan Cuciureanu este cel care a implementat-o și afirmă faptul că reprezintă o necesitate.
„Intervalul în care pacienții care suferă un AVC trebuie să se prezinte la spital este de 4 ore, maxim 4 ore și jumătate, cu cât ajung mai devreme, cu atât au șanse mai mari de a fi salvați. Sunt pacienți care se prezintă la timp, dar și cei pentru care facem o procedură specială, anume tromboliza. Este procedura prin care se dizolvă cheagul de sânge. La persoanele tinere, șansele de recuperare, după un AVC, sunt mai mari pentru că un creier mai tânăr are o capacitate de a se repara mai bună decât un creier mai în vârstă. Această procedură a fost implementată de mine, când am adus-o în mod experimental în anul 2014, după care s-a extins.
Erau cinci centre în țară, unul fiind la Spitalul Clinic de Urgență «Prof. Dr. Nicolae Oblu» din Iași, iar în anul 2017 a devenit program național care s-a extins încetul cu încetul. Este nevoie de anumite condiții, anume de tomograf, analize, laborator. În prezent, a devenit un program național gratuit. Este nevoie de această procedură, fiind progresul științei în domeniu”, a subliniat prof. dr. Dan Cuciureanu, șeful Secției de Neurologie I de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași.
Tratamentul a scăzut rata decesului de AVC
Cea mai frecventă cauză a AVC-ului este tromboza, și anume blocarea unei artere, ce poate apărea și atunci când vine vorba despre persoanele tinere, din acest motiv, simptomele nu trebuie ignorate.
Astfel, tromboliza intravenoasă, care se face la Spitalul „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, este tratamentul care scade foarte mult riscul pacientului cu AVC ischemic de a rămâne imobilizat la pat. Riscul de sechele e mult mai mic dacă pacientul primește la timp acest tratament.