Cutremur la Direcția de Permise Iași. Acuzații grave la adresa a doi examinatori – FOTO

de: Andrei ROTARU
02:00, 26 mai 2023

Acuzații grave la adresa a doi examinatori din cadrul Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DRPCIV) din Iași. Bogdan Luca și Valentin Stan sunt acuzați de lipsă de profesionalism și aroganță. Mai mulți instructori auto și cursanți au inițiat o petiție împotriva celor doi examinatori, prin care solicită investigarea comportamentului lor și luarea măsurilor corespunzătoare

Scandalul izbucnit la Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DRPCIV) din Iași a captat atenția publicului în urma acuzațiilor grave aduse unor examinatori. Luca Bogdan și Stan Valentin sunt în centrul unui val de critici și nemulțumiri, fiind acuzați de lipsă de profesionalism, aroganță și crearea unei stări de disconfort psihic și emoțional cursanților.

Mai mulți instructori auto și elevi au semnat o petiție prin care solicită investigarea acestor acuzații și adoptarea de măsuri corespunzătoare în cadrul instituției. În ciuda negării problemelor de către reprezentanții DRPCIV Iași, situația evidențiază necesitatea unei examinări obiective și corecte pentru obținerea permisului de conducere.

Acuzații grave la adresa a doi examinatori

Instructorii auto din Iași au ridicat problema comportamentului neadecvat a doi examinatori de la DRPCIV, afirmând că aceștia creează o stare de disconfort psihic și emoțional cursanților și își exprimă opinia pe un ton plin de aroganță și superioritate. De asemenea, instructorii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la obiectivitatea acestora în procesul de examinare, considerând că prezența lor la proba practică influențează rezultatele și determină respingerea unui număr însemnat de elevi.

„Județul Iași este ultimul la rata de promovabilitate. Avem o problemă cu unii examinatori care sunt foarte exigenți, în special cu domnul Luca Bogdan și Stan Valentin. Aceștia fac exces de zel și pică elevii după bunul plac. La noi, procentul de promovabilitate este de 30 la sută din cauza acestor examinatori. Sunt zile când aceștia nu trec niciun cursant. Chiar credeți că toți nu știu să conducă? Noi am inițiat și o petiție care deja este semnată de 50 de instructori auto din Iași”, declară Raul Marian Neneștean, președintele Asociației Școlilor și Instructorilor Auto din Iași.

Petiția semnată de 51 de instructori din Iași a fost înaintată autorităților competente care urmează să investigheze acuzațiile aduse examinatorilor Luca Bogdan și Stan Valentin. În urma acestui demers, se speră că se va stabili dacă, într-adevăr, comportamentul examinatorilor încalcă regulamentele și etica profesiei, iar în caz afirmativ, vor fi luate măsuri disciplinare corespunzătoare.

„Semnatarii acestei petiții contestă atitudinea disprețuitoare a celor doi examinatori mai sus menționați, manifestată atât la adresa instructorilor auto, cât mai ales la adresa cursanților, lipsa de profesionalism și obiectivitate în examinare, creează o stare de disconfort psihic și emoțional cursanților, vorbesc pe un ton de aroganță și superioritate și prin prezența dumnealor la proba practică îngroașă rândul elevilor declarați respinși.

Vă aduc în atenție faptul că situația extrem de tensionată existentă între domnii examinatori Luca Bogdan și Stan Valentin și mare parte a membrilor Asociației Școlilor și Instructorilor Auto Iași are repercusiuni semnificative asupra performanțelor cursanților și, indirect, asupra calității vieții profesionale a instructorilor auto”, se artă în petiția inițiată de Asociația Școlilor și Instructorilor Auto Iași.

Reprezentanții DRPCIV s-au abținut de la orice comentariu

Șeful Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DRPCIV) Iași, Ștefan Grecu, a recunoscut existența contestațiilor și sesizărilor la adresa unor examinatori, legate de modul de desfășurare a examenelor, însă a subliniat că aceste probleme sunt tratate în cadrul instituției. Grecu a menționat că toți examinatorii primesc contestații din partea cursanților, dar nu a dezvăluit care dintre aceștia se confruntă cu cele mai multe.

„Sesizările se tratează în cadrul instituției. Toți examinatorii au contestații. Acestea sunt informații personale și nu le putem dezvălui. Cei care reclamă pot fi foarte subiectivi”, declară Ștefan Grecu, șeful DRPCIV Iași.

În concluzie, mai mulți instructori auto și cursanți aduc acuzații grave la adresa a doi examinatori. Aceștia susțin că Bogdan Luca și Valentin Stan au o atitudine arogantă și pică intenționat elevii școlilor de șoferi, după bunul plac.