Cutremur în Indonezia de 7,3 grade pe scara Richter. Autorităţile au emis alertă de tsunami – FOTO, VIDEO

de: Elena Nicoleta BUJOR
10:14, 14 dec. 2021

Un cutremur violent a lovit, marți, 14 decembrie 2021, zona estică a Indoneziei, anunță Institutul de prospecție geologică din Statele Unite ale Americii, USGS. Epicentrul cutremurului de 7,3 grade pe scara Richter a fost localizat la aproximativ 112 kilometri nord de Maumere, pe insula indoneziană Flores.

Conform USGS, mișcarea tectonică a fost înregistrată la o adâncime de nu mai puţin de 18,5 kilometri în Marea Flores, la ora locală 10:20 (ora 5:20 în România). Mai mult decât atât, pe baza parametrilor preliminari ai fenomenului, Centrul de avertizare pentru tsunami din Pacific a precizat că „sunt posibile valuri tsunami periculoase pentru zonele costiere situate într-o rază de 1.000 de kilometri de la epicentru”.

Alertă de tsunami după producerea unui cutremur puternic în Asia

Reprezentanţii Centrului de Avertizare pentru Tsunami din Pacific, cu sediul în SUA, au transmis pe baza parametrilor preliminari ai seismului că pot apărea o serie de valuri periculoase de tsunami pentru coastele aflate la distanţa de 1.000 de kilometri de epicentrul cutremurului.

La scurt timp după, şeful Agenției de Meteorologie, Climatologie și Geofizică a Indoneziei (BMKG), Dwikorita Karnawati, a menţionat că avertizarea de tsunami s-a încheiat, potrivit CNN.

Mai mult decât atât, Dwikorita Karnawati a precizat faptul că au existat până acum nu mai puţin de 15 replici, iar cea mai puternică dintre acestea a fost de 5.6 grade pe scara Richter.

„Oamenii care locuiesc pe coasta de nord ar trebui să se mute de urgență într-un loc mai înalt, dacă simt un cutremur puternic care durează mai mult de 10 secunde”, a mai spus şeful Agenției de Meteorologie, Climatologie și Geofizică a Indoneziei, Dwikorita Karnawati.

Avertizările de tsunami au fost emise pentru zonele Maluku, Nusa Tenggara de Est, Nusa Tenggara de Vest și Sulawesi de Sud Est și de Sud.

Reamintim faptul că Maumere este capitala Sikka și este al II-lea oraș ca mărime din Flores, ce are o populație de aproximativ 90.000 de oameni. În anul 1992, Maumere a mai fost afectat de un cutremur puternic de 7.8 grade pe scara Richter, iar un tsunami a lovit insula Flores și a ucis peste 2.000 de oameni.

De asemenea, la începutul acestuia an, în Indonezia s-a produs un alt cutremur puternic, soldat cu zeci de morți și răniți.

Care sunt pașii esențiali de urmat în caz de cutremur

Iată tot ceea ce trebuie să ştiţi despre cum se acţionează atunci când are loc un cutremur, potrivit specialiştilor în domeniu.

1. „Încercaţi, în primul rând, să rămâneţi calmi.

2. Liniştiţi persoanele speriate şi copiii.

3. Verificaţi dacă sunteţi răniţi şi apoi uitaţi-vă şi la persoanele din jur. În cazul în care sunt rănite, asiguraţi primul ajutor, doar dacă vă pricepeţi.

4. Dacă, în urma producerii unui cutremur, aţi fost surprins sub dărâmături sau în incinte, la anumite intervale de timp, în măsura în care este posibil, loviţi cu un obiect tare, în partea cea mai compactă a locului în care sunteţi blocaţi, pentru a transmite semnale care să permită localizarea.

5. Folosiţi telefonul doar pentru a semnala o urgenţă.

6. Puneţi-vă încălţăminte şi haine rezistente pentru a evita să fiţi rănit de bucăţile căzute, în special cele de sticlă.

7. Verificaţi dacă locuinţa a suferit pagube.

8. Verificaţi starea instalaţiei de gaz doar cu emulsie de apă şi săpun.

9. Dacă alimentarea cu apă curentă este în continuare disponibilă, umpleţi cadă şi alte recipiente, pentru cazurile în care aceasta s-ar putea opri ulterior.

10. Dacă trebuie să părăsiţi locuinţa pentru că nu mai este sigură, nu uitaţi să vă luaţi rucsacul de urgenţă.

11. ATENŢIE! Fiţi atenţi la scări. S-ar putea ca mişcarea seismică să fi afectat rezistența acestora.

12. Dacă aveţi nevoie de ajutor şi nu mai puteţi ieşi din locuinţa, puneţi la fereastră un afiş pe care scrie cu litere foarte mari: A J U T O R !

13. Ascultaţi la radio instrucţiunile autorităţilor.

14. Nu folosiţi maşina decât în situaţii extreme. Căile de circulaţie trebuie lăsate libere pentru maşinile de intervenţie.

15. În unităţile de învăţământ preşcolar, primar şi gimnazial, profesorii îndruma copiii şi asigură protecţia acestora până la sosirea unui adult din familie”, spun specialiștii.