Curs valutar 16 februarie 2021. Cât costă astăzi un euro şi un dolar

de: Echipa Bzi.ro
13:19, 16 feb. 2021

Curs valutar 16 februarie 2021. Banca Naţională a publicat cotaţiile aferente aceste zile iar euro a rămas constant astăzi. Astfel, Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4.8747 lei/euro, 4.0073 lei/dolarul american, 5,5845 lei/lira sterlină, 4,5147 lei/francul elveţian.

Curs valutar 16 februarie 2021

Potrivit datelor publiate marţi de BNR, euro a rămas contant astăzi la valoarea de 4.8747 lei.

Dolarul american pe de altă parte s-a depreciat marţi cu 0.26%, ajungând la valoarea de 4.0073 lei.

Lira Sterlină s-a depreciat şi ea marţi ajungând la valoarea de 5,5845 lei.

Francul elveţian pe de altă parte a crescut, ajungând la valoarea de 4,5147 lei.

Preţul gramului de aur este de 235,0808 lei. Pe 7 august, aurul a atins un nou record în fata leului, 271,0003 lei pentru un gram. Nu există date pe site-ul băncii centrale pentru valorile metalului preţios înainte de 2005.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut marţi de la 1,54% la 1,55%, arata datele publicate de BNR.

Indicele ROBOR la 6 luni pe de altă parte a rămas marţi la 1,62%.

De menţionat este faptul că consiliul de administraţie al BNR, s-a întrunit la jumătatea lunii ianuarie şi a hotărât reducerea ratei dobânzii de politica monetară la nivelul de 1,25% pe an, de la 1,50% pe an, începând cu data de 18 ianuarie 2021, reducerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 0,75% pe an, de la 1% pe an, şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) la 1,75% pe an de la 2% pe an.

De asemenea, BNR a mai decis păstrarea nemodificată a ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumuta, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.

În ceea ce priveşte valoarea IRCC, aferenta perioadei ianuarie-martie 2021, aceasta este de 1,88%, în declin de la nivelul de 2,17% în trimestrul patru al anului 2020.

Reducerea de 0,29 puncte procentuale se aplică împrumuturilor acordate populaţiei după luna mai a anului 2019, dată la care a fost înlocuit ROBOR în contracte.

IRCC este calculat în funcţie de dobândă medie la care se împrumuta băncile între ele şi este aplicat cu o întârziere de un trimestru faţă de perioada de referinţă. Indicele este stabilit zilnic de BNR, că medie aritmetica a cotaţiilor folosite de zece bănci selectate de Banca Naţională.

Cum calculează BNR cursul valutar

Există un curs cotat permanent, de-a lungul întregii zile lucrătoare, pe aşa-numita piaţa valutară interbancară. Acolo participa toate băncile autorizate, pentru a îşi regla excesul sau nevoile de valută. Există un curs BID – al ofertei, respectiv unul ASK – al cererii, care se afla de obicei la o distanţă de mai puţin de un ban unul de celălalt.

La ora 13, BNR observă cursul ASK pentru perechea euro/leu. Dacă punctul exact în care se afla leul i se pare că este mai degrabă o extremă şi nu reflectă evoluţia de peste zi, va alege oricare moment din oră premergătoare. În zile cu volatilitate mare, libertatea asta ajută destul de mult la „stabilizare “.

Odată cu anunţarea reperului faţă de euro, Banca Naţională ia direct de pe piaţa internaţională cotaţiile celorlalte valute faţă de euro şi face aşa-numitul cross – raportarea faţă de leu. Chiar dacă se fac tranzacţii şi în alte valute pe piaţa locală, preţul este atât de sincronizat încât nu este nevoie de cotaţii separate.