Curs valutar 13 aprilie 2021. Valorile de azi pentru principalele monede

de: BZI.ro
09:24, 13 apr. 2021

Curs valutar 13 aprilie 2021. Banca Națională a României (BNR) va trasnsmite noile cotații ale principalelor monede de pe piața interbancară la ora 13:00. Până atunci, cursul valabil este cel de ieri, 12 aprilie.

Euro rămâne la 4,92 lei. Moneda europeană a atins cea mai mare valoare din istorie în faţa leului pe 31 martie 2021: 4,9251 lei. Au fost trei şedinţe consecutive de recorduri în faţa leului (29 martie – 4,8972 lei/euro, 30 martie – 4,9156 lei/euro, 31 martie – 4,9251 lei/euro).

Curs valutar 13 aprilie 2021

Conform celor mai recente cotații valutare din tranzacțiile interbancare date publicității de Banca Națională a României, euro costă 4.9205 lei. Prin urmare, moneda europeană înregistrează o scădere de 0,0007 unități față de valoarea  stabilită în urma ședinței BNR de vineri, 9 aprilie.

Dolarul american a fost cotat la 4.1335 lei, înregistrând astfel o scădere de 0,0047 unități în comparație cu valoarea anterioară. Prin urmare, veștile sunt cât se poate de bune pentru investitori.

Potrivit cursului valutar anterior, lira sterlină a fost cotată la 5.6802 lei. Moneda britanică a înregistrat astfel o creștere de 0,0090 unități față de cotația din ziua bancară precedentă.

Ieri, 12 aprilie, francul elvețian a fost cotat la 4.4728 lei, înregistrând o creștere de 0,0057 unități în raport cu valoarea anunțată în ziua bancară precedentă, când această monedă putea fi cumpărată la prețul de 4.4671 lei.

Gramul de aur înregistrează o scădere importantă. Este cotat la valoarea de 231.4488 lei, cu 0.8818 unități mai puțîn decât în ziua anterioară. Pe 7 august 2020, aurul a atins un nou record în faţa leului, 271,0003 lei pentru un gram. Nu există date pe site-ul băncii centrale pentru valorile metalului preţios înainte de 2005.

Cursul valutar pentru astăzi va fi comunicat de oficialii Băncii Naţionale a României (BNR) în jurul orei 13:00 şi, imediat ce se va afla, va fi publicat şi pe BZI.ro.

1 euro = 4.9225

1 dolar = 4.1367

1 franc elveţian = 4.4720

o liră sterlină = 5.6963

ROBOR la trei luni a rămas la 1,62%.

ROBOR  la şase luni a rămas la 1,69%.

Noua valoare a IRCC, valabilă în perioada ianuarie-martie 2021, este de 1,88%, în scădere de la 2,17% în trimestrul IV din 2020. Scăderea de 0,29 puncte procentuale se aplică pentru creditele acordate populației după mai 2019, dată la care a înlocuit referința ROBOR în contracte. După o periodă de circa 6 luni în care IRCC a fost mai mare decât ROBOR, indicele pentru creditele noi trece din nou pe scădere.

Valoarea IRCC este calculată pe baza dobânzii medii la care băncile se împrumută între ele și aplicată cu o întârziere de un trimestru față de perioada de referință, Valoarea aplicabilă din ianuarie este calculată pe datele din iulie-septembrie.

Cum calculează BNR cursul valutar

De-a lungul inregii zile lucrătoare, există un curs cotat permanent, pe aşa-numita piaţa valutară interbancară. Acolo participă toate băncile autorizate, pentru a îşi regla excesul sau nevoile de valută. Există un curs BID – al ofertei, respectiv unul ASK – al cererii, care se afla de obicei la o distanţă de mai puţin de un ban unul de celălalt.

La ora 13, BNR observă cursul ASK pentru perechea euro/leu. Dacă punctul exact în care se afla leul i se pare că este mai degrabă o extremă şi nu reflectă evoluţia de peste zi, vă alege oricare moment din oră premergătoare. În zile cu volatilitate mare, libertatea asta ajută destul de mult la „stabilizare “.

Odată cu anunţarea reperului faţă de euro, Banca Naţională ia direct de pe piaţa internaţională cotaţiile celorlalte valute faţă de euro şi face aşa-numitul cross – raportarea faţă de leu. Chiar dacă se fac tranzacţii şi în alte valute pe piaţa locală, preţul este atât de sincronizat încât nu este nevoie de cotaţii separate.