Curg dosarele penale pentru românii care nu respectă izolarea la domiciliu

de: BZI.ro
14:15, 26 mart. 2020

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 548 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 14 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.029 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.029 de persoane confirmate pozitiv, 94 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 28 la București, 6 la Craiova, 5 la Constanța, unul la Cluj și unul la Iași).

Până astăzi, 17 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău și Timișoara, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 123 de noi cazuri de îmbolnăvire.