Cumplit! Pe 13 mai, George și Ionela și-au programat cununia, iar vineri trebuiau să petreacă la Iași. În aceeași zi, vor fi îngropați împreună la Târgu Bujor – FOTO/VIDEO

de: Dragos Savin
02:00, 21 mai 2024

George și Ionela, cei doi iubiți morți în cumplitul accident de lângă Iași, își programaseră cununia. Vineri, aceștia urmau să spună „da” în fața ofițerului de stare civilă. Asta nu se va mai întâmpla. Cei doi vor fi înmormântați împreună acasă, la Târgu Bujor

Lacrimi de tristețe, în loc de lacrimi de bucurie. Vineri, pe 24 mai, Ionela și George trebuiau să ajungă în fața ofițerului de stare civilă, la Iași. Cei doi au depus, pe 13 mai, o cerere prin care solicitau să li de oficieze căsătoria. Din păcate, duminică, la Codăești, lângă Iași, aveau să-și găsească sfârșitul, într-un cumplit accident rutier.

Odată cu ei s-a stins și un prieten de-al lor, Irinel. Cei trei tineri se aflau pe două motociclete. Ionela, pe același motor cu iubitul ei, George, iar Irinel era singur. O ipoteză luată în calcul de polițiștii vasluieni care anchetează cazul este următoarea: unul dintre motocicliști ar fi intrat în depășirea celuilalt, însă a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de o femeie de 19 ani, din Codăești. Ulterior, și cel de-al doilea motociclist ar fi intrat în coliziune cu autoturismul. În urma impactului, din cauza benzinei scurse din rezervoarele motocicletelor a izbucnit un incendiu. Unul dintre motocicliști a fost cuprins de flăcări.

Cum s-a petrecut accidentul rutier mortal?

În câteva clipe, cei trei tineri s-au stins. Polițiștii au deschis un dosar penal, pentru a stabili cum s-a produs accidentul și cine este vinovat.

„La data de 19 mai 2024, ora 16.12, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel SNUAU 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe drumul național DN 24, în comuna Codăești, județul Vaslui, soldat cu victime omenești. În evenimentul rutier au fost implicate trei vehicule, două motociclete înregistrate în județele Sibiu și Galați, precum și un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de o tânără de 19 ani, din comuna Codăești, județul Vaslui.

În urma evenimentului rutier a rezultat decesul a trei persoane, respectiv a celor doi conducători de motocicletă, în vârstă de 27 și 35 de ani, din județele Galați și Iași, precum și a unei femei de 25 de ani, din Galați, pasager pe motocicletă. Conducătoarea auto a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Polițiștii rutieri continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier și dispunerea măsurilor legale, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.

George și Ionela au stabilit cununia în Iași, dar vor fi înmormântați la Târgu Bujor

George Vîlcu lucra în Iași, ca frizer. De câțiva ani, avea o relație cu Ionela Bercea, iar vara aceasta urmau să aibă nunta. Vineri, în Iași, ar fi trebuit să se adune zeci de prieteni și membri ai familiilor celor doi pentru oficierea cununiei civile. Se vor aduna, dar nu pentru cununie, ci pentru înmormântare. George avea 27 de ani, iar Ionela 25 și amândoi locuiau în Târgu Bujor, Galați. Se știau de când erau copii pentru că locuiau la câteva sute de metri unul de altul. Irinel Sacu era prieten cu cei doi iubiți. Toți trei împărțeau aceeași pasiune: motoarele pe două roți. Din păcate, ele le-au adus sfârșitul. În urma celor trei tineri au rămas familii îndurerate și întrebări fără răspuns.