Cum va fi vremea în februarie, martie și aprilie 2020 și când au anunțat meteorologii că va ninge
Administrația Națională de Meteorologie ne ține la curent, pas cu pas, cu ”mersul vremii” – în ceea ce privește temperaturile care se vor înregistra în perioada următoare și precipitațiile -, iar faptul că luna februarie este mult mai caldă decât anticipam nu trebuie să ne transforme în optimiști meteo incurabili.
Iarna nu se pregătește să părăsească scena, se poate spune, chiar dacă – din punct de vedere meteorologic – transformările, prin comparație cu alți ani, sunt de-a dreptul spectaculoase.
Cum va fi vremea în luna februarie
Conform previziunilor – dar totul este în mișcare, din acest punct de vedere, vremea neputând fi așezată în tipare – luna februarie se anunță una în care valorile termice sunt mai ridicate decât ar fi normal pentru această perioadă a anului. În ceea ce privește precipitațiile, acestea vor fi destul de reduse cantitatativ – apărând în graficul de mai sus doar o singură în zi în care ar putea apărea. În rest, zile cu soare sau ceva mai umbrite de nori, însă nicidecum o vreme care să ne trimită cu gândul la ultima lună de iarnă.
Cum va fi vremea în luna martie
Prima lună a primăverii, conform graficului de mai sus, oferă surprize, la nivel atmosferic, dar nu numai. Pe data de 4 martie ar putea să ningă ușor, avertizează specialiștii, iar întreaga lună va fi caracterizată de zile ploioase.
Cum va fi vremea în luna aprilie
În ceea ce privește luna aprilie, temperaturile și precipitațiile se vor încadra în limitele normale pentru această perioadă a anului. Se vor înregistra și temperaturi de 20 de grade Celsius, mai ales la sfârșitul lunii, iar precipitațiile își vor face simțită prezența.