Cum va fi vremea de Bobotează

de: BZI.ro
23:45, 05 ian. 2020

Pe 6 ianuarie, românii sărbătoresc Boboteaza, iar Sfântul Ioan Botezătorul este prăznuit pe 7 ianuarie. Foarte mulți ani aceste sărbători au fost însoțite de ger năpraznic și nămeți de zăpadă. Sărbătoarea Bobotezei, una dintre cele mai importante zile din an, când bătrânii satului preziceau cum va fi vremea în vara care urma să se aşeze, era în anii trecuţi asociată cu sintagma „Gerul Bobotezei”. De câţiva ani încoace, frigul ce crăpa pietrele de altădată s-a domolit și apare cu întârziere de circa 15 zile.

Se zice că dacă de Gerul Bobotezei zăpada este mare urmează o vară bogată, cu ploi la timp şi recolte îndestulătoare. În schimb, dacă de Gerul Bobotezei curg streşinile, va fi un an mai sărac.

Cum va fi vremea de Bobotează

Meteorologii au prognozat precipitații sunt formă de ninsori, lapoviță și ploi pentru zilele de 4 și 5 ianuarie. Însă, de Bobotează (luni, 6 ianuarie) precipitațiile sub formă de lapoviță și ninsoare doar în Dobrogea și Muntenia, dar slabe cantitativ și de scurtă durată. Vor fi 2 grade la București la orele prânzului și minus 2 grade în timpul nopții. În Deltă, unde există obiceiul aruncării crucii în apa înghețată a Dunării, sunt prognozate 3 grade la prânz și zero grade în timpul nopții. În restul țării va fi ”soare cu dinți”: minus 1 grad la Botoșani, Cluj-Napoca, zero grade la Sibiu, 1 grad la Timișoara și 5 grade la Craiova.

Vremea de Sfântul Ioan

Doar câțiva nori pe cer în est, în rest soare. În Capitală sunt prognozate 3 grade la prânz și minus 6 grade în timpul nopții. Un grad la prânz la Constanța și Tulcea, 2 grade la Craiova, 1 grad la Sibiu, 2 grade la Botoșani și Timișoara.

Vremea până pe 12 ianuarie 2020

Vremea va rămâne relativ constantă până pe 12 ianuarie. Doar la munte se va instala gerul, adică sub minus 10 grade, după 8 ianuarie. Meteorologii ANM spun că probabilitatea pentru precipitații va fi în creștere la munte, din 6 ianuarie.