Cum va arăta hotelul Simonei Halep. Unde este pozitionat si câte stele are

de: Redacția BZI
22:00, 23 oct. 2024

Noul hotel al Simonei Halep se află chiar la intrarea în celebra stațiune montană Poiana Brașov. Va fi un hotel de patru stele, iar lucrările sunt deja pe terminate.

Simona Halep a revenit în competiții, dar și în afaceri. În ultimii ani și-a investit o parte din banii câștigați în imobiliare. Sportiva originară din Constanța deține hoteluri la malul mării, dar și la munte, în Brașov, chiar aproape de Piața Sfatului, și în Poiana Brașov.

Lucrările sunt pe terminate!

De cum intri în Poiana Brașov, chiar în dreptul indicatorului de la marginea vestitei stațiuni montane, pe partea stângă însă a drumului, dai cu ochii de un hotel nou-nouț, modern, de trei etaje, ce poartă numele Simona Halep Hotel.

Unitatea de patru stele este așezată chiar la intersecția căilor principale de acces în Poiana Brașov, la intrarea dinspre Brașov și cea dinspre Râșnov, și are o poziție privilegiată ce oferă vizitatorului o priveliște superbă spre pârtiile de schi de pe masivul Postăvarul.

Hotelul e situat pe strada Poiana Ruia 1 și este fosta pensiune Heraldic Club, pe care jucătoarea de tenis a achizițonat-o în urmă cu câțiva ani, și pe care acum a renovat-o și a transformat-o într-un hotel modern. Având patru stele, este un loc ce îmbină eleganța cu confortul, oferind oaspeților o experiență deosebită, după cum scrie Biz Brașov.

Simona Halep mai deține un hotel de trei stele în Brașov. Jucătoarea de tenis a cumpărat în 2017 Hotelul Drachenhaus cu două milioane de euro. De atunci, ea a investit constant în clădirea cotată cu trei stele și aflată la doar câțiva pași de centrul istoric al Brașovului, pe strada Nicolae Bălcescu.

Halep are două hoteluri și pe Litoral!

Simona Halep a deschis în urmă cu trei ani, mai precis în aprilie 2021, pe Litoral, un hotel de patru stele. Acesta este situat în partea de nord a stațiunii Mamaia și se numește „Lotus Studios”. Complexul turistic are 20 de camere, iar investiția sportivei s-a ridicat la 1,5 milioane de euro.

Apartamentele, care ajung la o suprafață de 60 de metri pătrați cu tot cu balcon, sunt formate dintr-un living, un dormitor, o baie și bucătărie. Hotelul sportivei se află la 500 de metri de plaja Ammos.

În iulie același an, a fost inaugurat şi hotelul DNH de la Năvodari al tenismenei. Imobilul este amplasat în zona plajei Kazeboo. Hotelul DNH aparţine grupului de firme Halep, condus de fratele vedetei, Nicolae, şi are vedere la mare şi un design modern care atrage imediat privirea. Este construit din sticlă fumurie şi are cinci etaje. O cameră la hotelul Simonei Halep din Năvodari a costat vara asta între 400 şi 470 de lei pe noapte.