Cum se prepară cea mai hidratantă cremă de mâini. Trucuri pentru sezonul rece
Crema de mâini nu doar că oferă un miros grozav, ci lasă pielea să se simtă catifelată. Dacă ai o sensibilitate, loțiunile cumpărate din magazin pot face pielea să se simtă și mai rău. Cele organice pot fi greu de găsit, iar dacă reușești, sunt foarte scumpe. Din fericire, este ușor să îți prepari propria cremă.
Ai nevoie doar de câteva ingrediente de bază și de uleiuri esențiale, pentru a adăuga parfum. Poți face această loțiune după două rețete rapide, însă e bine de știut faptul că ambele opțiuni vor produce o cremă hidratantă.
Pașii pentru o cremă de mâini hidratantă
Pentru a prepara o cremă de mâini pe bază de apă ai nevoie de 300 până la 350 de mililitri de apă fierbinte, 28 de grame de ceară emulsifiantă, 60 de mililitri de ulei de măsline, 24 până la 36 de picături de ulei esențial, o cană de măsurare și borcane mici.
După ce ai adunat toate cele necesare, toarnă uleiul într-o cană de măsurat din sticlă, apoi adaugă ceara. Amestecă cele două ingrediente până se combină și încălzește compoziția până când ceara se topește. Poți face acest lucru într-o cratiță umplută cu apă, la foc mediu sau în cuptorul cu microunde, timp de aproximativ 1 minut.
Adaugă 24 până la 36 de picături de ulei esențial în amestecul de ulei. Poți folosi orice parfum dorești, trandafirul și lavanda sunt deosebit de populare în loțiunile pentru mâini. Poți opta chiar și pentru o combinație, cum ar fi rozmarin-lavandă sau eucalipt-mentă. Dacă vrei o cremă pentru mâini fără parfum, sari peste acest pas. Unele uleiuri esențiale sunt bune pentru piele, precum uleiul de rozmarin și cel de arbore de ceai, care au proprietăți antiinflamatoare.
Încălzește 300 până la 350 de mililitri de apă în cuptorul cu microunde timp de 1 minut. Pentru o notă aparte, poți folosi apă de trandafiri, care va avea un parfum plăcut și subtil în loțiune. Toarnă apa în amestecul de ulei, care va fi albicios și lichid la început, dar se va îngroșa odată ce începe să se răcească. Nu ar trebui să fie necesar să amesteci compoziția, dar dacă ingredientele nu se încorporează, mixează-le rapid. Toarnă compoziția într-un borcan de sticlă, pune capacul și las-o să stea peste noapte. De asemenea, o poți turna într-un dozator de săpun, pentru a-l pompa în schimb. Folosește crema în termen de 3 până la 4 săptămâni. Pentru că această loțiune conține apă, este perisabilă, astfel că trebuie să o păstrezi la frigider.
Loțiune pe bază de ulei
Pentru a face o cremă de mâini pe bază de ulei ai nevoie de 120 de mililitri de ulei de măsline sau orice altceva preferi, 120 de mililitri de ulei de cocos, 36 de grame de granule de ceară de albine, 1 linguriță de ulei de vitamina E, 1 până la 2 linguri de unt de shea, 10 până la 20 de picături de ulei esențial și borcane mici. Aceeași rețetă poate fi folosită și pentru a face loțiune de corp.
Astfel, trebuie să pregătești un bain-marie, dar asigură-te că fundul bolului nu atinge suprafața apei. Pune 120 de mililitri de ulei de cocos și 115 grame de unt de shea în bol. Aceasta va fi baza pentru loțiunea ta, iar cele două ingrediente sunt minunate pentru piele datorită proprietăților lor hidratante și hrănitoare. Adaugă 3 linguri de miere, topește compoziția la foc mediu și amestecă din când în când. Poate dura între 10 și 20 de minute pentru ca totul să se omogenizeze, după care lasă compoziția să se răcească timp de 1 până la 2 ore.
Ulterior, adaugă 20 până la 30 de picături de ulei esențial, cum ar fi mușețel sau lavandă ori o combinație de parfumuri, apoi amestecă întreaga compoziție până devine ușoară și pufoasă. Pune crema într-un borcan de sticlă pentru că din cauza texturii sale, această loțiune nu este recomandată pentru sticlele de tip dozator. În plus, deoarece nu conține apă, este neperisabilă. Cu toate acestea, încearcă să o folosești în termen de 6 luni. Dacă devine prea moale sau începe să se topească, depoziteaz-o în frigider, lângă crema de mâini pe bază de apă.