Cum se menține în formă Daciana Sârbu. Soția lui Victor Ponta a dezvăluit secretul siluetei de invidiat
Daciana Sârbu este o femeie frumoasă care a fost dintotdeauna admirată pentru modul în care arată. Soția lui Victor Ponta este mama a trei copii și se poate mândri cu o siluetă de invidiat. Deși a arătat bine dintotdeauna, Daciana a dezvăluit că în spatele siluetei sale este mult chin și că de când se știe a făcut tot posibilul să țină kilogramele în frâu.
Cum se menține în formă Daciana Sârbu
Soția lui Victor Ponta este foarte atentă la alimentația ei, face sport și are un stil de viață sănătos. Daciana Sârbu a declarat, într-un interviu pentru Evenimentul zilei, că nu s-a născut cu o genă bună, ca să-și permită să mănânce de toate și să nu se vadă, motiv pentru care se menține în formă cu destul de mult chin.
Nu m-am născut din păcate cu o genă bună, să fiu norocoasă și să mănânc tot ce pot și să nu se vadă. Deci mă mențin în formă cu destul de mult chin, de când mă știu. Fac și sport, dar cred că echilibrul și faptul că atunci când mănânc mai mult, urmează perioade în care mănânc foarte puțin și sunt foarte atentă, a declarat Daciana Sârbu.
Acum că se apropie sărbătorile, Daciana a spus că nu își va pune limite pentru că își dorește să simtă că sunt sărbătorile. Ea a declarat că în această perioadă, prilejuită de Crăciun, se bucură de tot, deci și de mâncare.
Daciana Sârbu despre cum a decis să adopte un copil
Anul acesta familia Ponta s-a mărit cu încă un membru. Daciana Sârbu și Victor Ponta au adoptat o fetiță pe nume Maria. Invitată în podcastul lui Mihai Morar, Daciana a dezvăluit ce a presupus procesul adopției, cum l-au trăit ea și soțul ei, dar și cât de frumoasă este viața cu trei copii.
Daciana a spus atunci că Maria este cel mai vesel copil și că i s-a părut, încă de la început, că fetița seamănă cu Victor. Ea a mărturisit că și-au dorit foarte mult o fată și acum sunt părinții a trei copii: Maria, Irina și Andrei – din căsnicia politicianului cu Roxana Ponta.