Cum se manifestă hepatita autoimună și ce poți face pentru a îți proteja ficatul

Hepatita autoimună cauzează inflamație cronică în ficat, la fel cum fac și alte tipuri de hepatită, dar nu un virus îți afectează ficatul, ci propriul sistem imunitar îl atacă. Acest tip de boală nu are leac, dar o poți gestiona cu medicamente.

La fel ca alte tipuri de hepatită cronică, forma autoimună poate duce la cicatrizarea țesuturilor ficatului. Tratamentul medical poate ajuta la reducerea inflamației și la prevenirea dezvoltării complicațiilor. Cu toate acestea, în stadiile incipiente ale bolii, este posibil să nu prezinți simptome.

Cum se manifestă hepatita autoimună

Diferite tipuri de hepatită autoimună implică diverși autoanticorpi pe care oamenii de știință îi pot recunoaște într-un test și care atacă mai multe tipuri de celule din ficat. Tipul 1 este cel mai comun, reprezintă aproximativ 80 la sută din cazurile diagnosticate și poate afecta pe oricine. Acesta implică anticorpi anti-mușchi netezi care atacă celulele musculare netede. A fost, de asemenea, numit „hepatită lupoidă”, deoarece simptomele sale clinice seamănă cu cele ale lupusului eritematos sistemic, însă un test de sânge poate ajuta la distingerea celor două. Tipul 2 este mai rar și adesea mai sever. Tinde să apară mai devreme, de obicei în copilărie, și progresează mai repede decât primul. Acesta implică anticorpi microzomali tip 1 (anti-LKM-1) sau anticorpi citosolici tip 1 (anti-LC1). Anticorpii anti-LKM-1 vizează o proteină din celulele hepatice. Anticorpii anti-LC1 sunt specifici pentru tipul 2 de hepatită autoimună.

Nu toată lumea prezintă simptome, iar uneori apar mai târziu, după ce boala a început să afecteze funcția ficatului. Acest lucru cauzează diverse efecte secundare, iar printre semnele timpurii comune se numără dureri sau disconfort abdominal, abdomen umflat cu ficat mărit, oboseală, dureri articulare, alergie pe piele și acnee. Când funcția ficatului începe să se deterioreze, bila se poate acumula în fluxul sanguin, iar acest lucru poate cauza icter, urină de culoare închisă sau scaune de culoare palidă, prurit (mâncărimi ale pielii), greață sau pierdere a apetitului. Alte efecte secundare tardive pot include vene dilatate în esofag, vânătăi și sângerări ușoare, pierderea menstruației, acumularea de lichid în abdomen sau în mâini și picioare (edem), confuzie, dezorientare sau somnolență.

Bolile autoimune apar atunci când sistemul imunitar confundă unele dintre propriile celule cu o amenințare. Odată ce o identifică, începe să atace aceste celule, provocând inflamație cronică într-o anumită parte a corpului. În hepatita autoimună, sistemul imunitar trimite anticorpi specifici pentru a ataca tipuri specifice de celule hepatice. Nu este întotdeauna posibil să se știe când a debutat afecțiunea, deoarece adesea nu cauzează simptome imediat. Cei mai mulți oameni sunt diagnosticați cu tipul 1 în adolescență sau la începutul vârstei adulte, între 15 și 40 de ani, dar poate apărea la orice vârstă. Tipul 2 apare de obicei mai devreme, între vârstele de 4 și 14 ani, manifestându-se cu simptome deja avansate ale bolii hepatice.

Măsuri de tratament

Este posibil să nu te confrunți cu semne vizibile ale hepatitei autoimune. Un specialist va începe prin a-ți face un examen fizic și câteva teste de rutină, cum ar fi imagistica și analizele de sânge. Un test de sânge, numit panou metabolic cuprinzător, va arăta dovezi ale bolii hepatice. Acesta include o selecție de teste de funcție hepatică ce măsoară enzimele hepatice și inflamația, printre altele. Aceste indicatoare nu sunt specifice pentru forma autoimună, totuși. În plus, medicul va efectua analize suplimentare de sânge pentru a verifica prezența virusurilor specifice și a altor cauze ale hepatitei. După ce a exclus alte cauze și a identificat anticorpii asociați cu boala, poate să confirme diagnosticul. Cel mai bun mod de a face acest lucru este printr-o biopsie hepatică.

Tratamentul standard începe cu o doză mare de corticosteroizi pentru a calma inflamația și a suprima răspunsul autoimun pentru ca apoi să se reducă treptat. Astfel, un specialist poate prescrie un imunosupresor împreună cu steroizi, deoarece funcționează mai bine pentru terapia de întreținere pe termen lung, pentru a preveni ca sistemul imunitar să devină din nou hiperactiv. Scopul medicamentelor este de a face boala să intre în remisie. Este posibil să fie nevoie să urmezi tratamentul timp de câteva luni până la câțiva ani înainte ca acest lucru să se întâmple. Pe parcurs, medicul poate verifica regulat ficatul pentru a se asigura că tratamentul funcționează. Unii oameni au o oarecare îmbunătățire, dar nu suficientă pentru a atinge remisia. În cele din urmă, ca urmare a luptei cu hepatita autoimună, este posibil să aibă nevoie de un transplant de ficat.