Cum se înțelege Ioana Ginghină în prezent cu fostul soţ: „Am ajuns la vârsta în care…”
Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au format un cuplu timp de 12 ani, însă în 2019 cei doi au luat-o pe drumuri separate. În prezent, aceştia se înţeleg destul de bine şi comunică des.
Ioana Ginghină se poate considera o femeie împlinită în prezent. Actriţa şi-a refăcut viaţa alături de Cristi, bărbatul care i-a readus zâmbetul pe buze.
Ioana Ginghină a mărturisit, în cadrul unui interviu pentru Antena Stars, că obișnuiește să vorbească destul de des cu tatăl fetiţei sale. Discuţiile acestora nu sunt legate neapărat de fiica lor, ci abordează diferite subiecte. Ruxi are o relație foarte bună cu tatăl ei, dar în acelaşi timp îi place şi de actualul partener al mamei sale.
„Am ajuns la vârsta în care contează foarte mult ce cred eu și ce părere am eu. N-am fost iubită, am fost tot timpul soție și vreau și eu să mă bucur de acest statut. E o perioadă. Ruxandra se înțelege bine cu Cristi, de multe ori ea îi ia apărarea în tot felul de discuții”, a declarat Ioana Ginghină.
„Planuri de Revelion încă nu am”
Cât despre planurile de Revelion, actriţa a mărturisit faptul că în acest an din cauza pandemiei nu şi-a programat nicio vacanţă. Crăciunul l-a petrecut în sânul familiei, la Sibiu.
„O să râzi, dar planuri de Revelion încă nu am, pentru că, în fiecare an, eu plecam în vacanță imediat după Revelion… Anul acesta aș fi vrut să fac același lucru, încă nu mi-am pierdut speranța. Dar aștept să văd ce restricții sunt și care vor mai fi luate, în contextul pandemiei, de cei din afară. Inițial, am fi vrut Austria, după care am zis Marea Britanie. Dar și acolo s-a complicat un pic situația. Vedem, poate Germania, Spania, Italia, sper să plecăm undeva imediat după Anul Nou. Dar de Revelion nu avem niciun plan. De Crăciun, ca în fiecare an, bineînțeles că o să mergem la Sibiu, să-mi văd familia, pe sora mea, pe mama, pe tata, nepoata, toate rudele, prietenii pe care îi am acolo… Așadar, până pe 27-28 decembrie o să fiu la Sibiu”, a mai declarat vedeta.