Cum se descurcă Camelia Mitoșeru cu banii. „Nu am vrut să fiu o grijă pentru fiul meu, Mihai”
Camelia Mitoșeru primește o pensie generoasă după o carieră pe scenă. Cu toate acestea, depune eforturi pentru a-și gestiona banii de la o lună la alta, deoarece costurile au crescut considerabil.
Actrița caută ofertele din supermarket sau optează pentru produse care sunt aproape de data expirării.
Cum se descurcă Camelia Mitoșeru cu banii
Uneori, decide să nu mai pregătească zilnic mâncare cu carne. Ea este de părere că cei care își permit acest lux sunt într-o situație financiară bună.
„Am avut noroc că am cotizat toată viața, nu am lucrat la negru, și acum am o pensie bunicică, nu mare, dar, față de alți artiști, este mulțumitoare. Eu toată viața m-am gândit și cum mă voi descurca la bătrânețe, că nu am vrut să fiu o grijă pentru fiul meu, Mihai. Dar, ca să-mi ajungă banii, de la o lună la alta, vânez reducerile, în supermarketuri. Zilnic ies prin magazine, aceasta este și plimbarea mea, motivul să ies din casă, mai fac puțină mișcare.
Găsesc produse și cu 50% reducere, aleg și de la raionul de produse care expiră în câteva zile, aflate încă în garanție, au preț foarte mic, foarte mulți pensionari aleg de acolo. Atenție, însă, orice produs, în ultima zi de expirare, deja nu mai are un gust foarte bun, e de evitat”, mărturisește Camelia Mitoșeru, conform Playtech.
Actrița încearcă să se adapteze vremurilor
Camelia Mitoșeru a remarcat și frustrarea altor pensionari care încearcă să se ajusteze la schimbările vremurilor în măsura posibilităților lor.
„Totul s-a scumpit foarte mult, te uiți la ele pe raft, nu știi ce să mai cumperi. Ca să gătești zilnic cu carne, înseamnă că stai bine cu banii. Cine are pensie mică nu știu cum se descurcă. Am văzut pensionari care cumpără pipote și aripi de pui, pentru ciorbiță. Dar cât să mănânci doar pipote? Îți mai trebuie și o friptură”, adaugă Camelia Mitoșeru.
Cum se simte Camelia Mitoșeru după operația suferită
Cu trei ani în urmă, actrița a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă la creier, în urma căreia i-a fost îndepărtată o tumoră. Operația a durat opt ore, dar a avut succes. De atunci, Camelia Mitoșeru trebuie să urmeze un tratament regulat.
”Au trecut trei ani de atunci, am și uitat de operație, mă simt foarte bine, nu mă doare nimic. Trebuie însă să iau toată viața câteva medicamente, recomandate de medic. Nu sunt deloc ieftine, mă costă cam 300 de lei lunar”, mai spune ea.
Mihai Mitoșeru a remarcat că mama sa nu se simțea bine în timp ce vorbeau la telefon. Prezentatorul a fost profund afectat de situație și a petrecut mult timp pe holurile spitalului în acel moment.
“Vorbeam cu ea normal la telefon şi, la un moment dat, nu putea să mai scoată niciun cuvânt. Am intrat în panică, am zis că face un AVC. Ne-am dus la Urgenţă imediat, şi ne-au zis că nu e AVC şi că e o tumoră. Ne-au zis că trebuie operată urgent, altfel nu va mai putea să vorbească sau că va paraliza. Am ajuns la operaţie după două luni, timp în care mama a făcut toate analizele, care au ieşit bine la vârsta ei. Am ajuns în momentul în care trebuia operată şi nu era sânge. Atunci a trebuit să fac totul public, să apelez la oameni. Am fost impresionat, voiau şi oameni din strainătate să doneze. Într-o oră s-a strâns tot sângele de care era nevoie”, povestea Mihai Mitoșeru la Kanal D atunci.
Recent, Cameila Mitoșeru a vorbit despre cum se simte după operația suferită și cum se descurcă cu banii.