Cum se decupează slănina de pe porc. Acest meșteșug a fost ridicat la rang de artă

de: Radu Vasiluta
15:45, 10 dec. 2020

Foarte multe persoane sunt curioase cum se decupează slănina de pe porc ca la carte, obicei pe care puțini gospodari îl cunosc. Ce-i drept, ritualul sacrificării și tranșării porcului nu este făcut de oricine. Și aceasta deoarece presupune a numite cunoștințe și o anume tehnică dobândită de-a lungul anilor.

În unele locuri din țară, decuparea slăninei de pe porcul sacrificat înaintea sărbătorilor de iarnă a devenit o adevărată artă. Acest obicei al sacrificării și tranșării porcului, care încă se mai păstrează în satele românești, presupune cunoașterea unor secrete bine păzite.

Acest ritual, și anume tranșarea porcului, nu este înfăptuit de oricine. În videoclipul de mai sus vă prezentăm o veritabilă lecție de decupare a slăninei. Datorită măiestriei acestui gospodar, acest videoclip a devenit unul dintre cele mai vizionate de pe internet. Așadar, un semn că avem de-a face cu o adevărată artă a decupării slăninei de pe porc!

Cum se decupează slănina de pe porc

Suntem în luna decembrie și ne apropiem cu paşi repezi de Sărbătorile de iarnă. Și se știe prea bine că nu există masă tradiţională de Crăciun fără bunătăţile pe care le pregătesc românii din carnea de porc. La noi prin țară încă mai există locuri unde sacrificarea porcului se face tradițional, după anumite reguli transmise din tata în fiu. În astfel de locuri, tranşarea porcului a devenit o adevărată artă.

Evident, sunt unele mici diferenţe de la o zonă la alta, însă ritualul sacrificării și tranșării porcului se face după aceiaşi paşi. Așasar, se începe cu sacrificarea, pârlirea, după care urmează curăţarea şi în cele din urmă tranşarea. Ei bine, tocmai această operaţiune a devenit o adevărată artă pentru gospodarii cărora le-au trecut prin mâini sute de porci.

La o primă vedere, decuparea șuncilor de pe porc pare o joacă de copil pentru protagonistul acestui video. În imagini, un gospodar înarmat cu un cuțit bine ascuțit face un adevărat spectacol! În aproape trei minute, tot porcul este atent împărţit. Cu ajutorul cuțitului, mânuit cu măiestrie, sunt „desenate” zonele de unde se vor decupa bucățile de slănină.

Adevărata măiestrie a tranșării porcului

Decuparea slăninei de pe porcul proaspăt sacrificat este una dintre măiestriile cu care puţini gospodari se mai pot lăuda. După ce a fost bine curățat, porcul se porţionează prin tăierea pe mijlocul spinării. Apoi, fiecare jumătate se taie în trei fâşii verticale şi trei sau patru orizontale. Însă asta depinde de mărimea porcului. În tot acest timp, când se urmăreşte obţinerea şuncilor, acestea se decupează primele pentru a păstra desenul „rotund”.

Apoi, după ce au fost detașate şuncile, se continuă cu scoaterea muşchilor. După aceea, gospodarul se va ocupa cu tranșarea pulpelor, coastelor şi a celorlalte părţi, care mai apoi se vor transforma în bunătăţi ce vor ocupa un loc de cinste pe masa de sărbătoare.

Așadar, urmărind în acest videoclip cum se decupează slănina de pe porc, pare o activitate simplă, însă în spatele ei se ascund ani buni de experiență.