Cum se calculează mediile anuale în noul an școlar care este împărțit pe module! A treia zecimală este luată în vizor

de: Redacția BZI
02:00, 15 sept. 2022

Media generală anuală în noul an școlar va fi cu două zecimale, ca până acum, dar se rotunjește în funcție de a treia, conform spuselor secretarului de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion. Acesta a explicat, cu exemple concrete, cum vor calcula profesorii mediile de la finalul acestui an școlar, atât cele pentru fiecare disciplină, cât și media generală. Clarificările vin după ce Regulamentul de funcționare a școlilor a fost schimbat recent, iar una dintre modificări a fost introducerea sintagmei „prin rotunjire” în formula de calcul a mediei generale

Va exista o singură medie la fiecare disciplină, calculată la final de an, prin media aritmetică a notelor obținute pe parcursul perioadelor de învățare. Un elev trebuie să aibă minimum 3 note la fiecare materie.

Cum se calculează mediile anuale în noul an școlar

„Spre exemplu, o medie de 9,46, la final de an, nu se rotunjește la 9,00, cum nici o medie de 9,87 nu se rotunjește la 10,00, așa cum s-a înțeles din câteva titluri din presă”, a precizat oficialul. „Rotunjirea la care se referă alineatul 4 este rotunjirea unei medii anuale generale de 9,458 la 9,46, adică intră în discuție a treia zecimală. Două zecimale înseamnă că nu facem prin trunchiere, pentru că trunchiere înseamnă că de la a două zecimală pe restul le tai. Rotunjirea înseamnă că, așa cum spuneam, dacă ai media 9,458 va fi media 9,46. Profesorii care întreabă… am convingerea că o să avem timp să îi învățăm, pentru că la anul, în iunie, încheiem aceste medii. (…) Aproximarea este prin adaos sau prin lipsă, în funcție de a treia zecimală”, a declara Sorin Ion.

Amintim că anul școlar 2022-2023 are o durată de 36 de săptămâni, dar este cu doar câteva zile de cursuri mai lung decât cel care a trecut. Este structurat pe 5 module de învățare, despărțite de 5 vacanțe, conform structurii publicate în Monitorul Oficial. Printre noutățile pe care le aduce acest an școlar se numără eliminarea obligativității de a susține teze, alt mod de a calcula mediile, vacanță în octombrie pentru toate clasele, dar și o vacanță în februarie, stabilită în funcție de fiecare județ.

Schimbări în ceea ce privește vacanța

„Școala altfel” și „Săptămână verde” au loc în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare. Organizarea pe module presupune perioade de învățare mai scurte, presărate cu vacanțe mai dese, potrivit explicațiilor oficiale.

Spre deosebire de anii trecuți, elevii din toate clasele și copiii de grădiniță vor avea vacanță în perioada 22-30 octombrie 2022. Înainte intrau într-o vacanță de o săptămână, în toamnă, doar copiii de grădiniță și elevii claselor primare. O altă vacanță este cea din luna februarie, modulară, care gravitează în a doua, a treia sau a patra săptămână, în funcție de decizia inspectoratului școlar.

Această vacanță „mobilă” a fost fixată deja, iar calendarul anului școlar 2022-2023 pentru fiecare județ poate fi descărcat de aici.