Cum se administrează iodura de potasiu. Ministrul Sănătăţii: „Nu trebuie luate preventiv”

de: Carmen Ciobanu
10:04, 18 aug. 2022

Iodura de potasiu trebuie luată doar în momentul în care există un anunţ al autorităţilor legat de un incident radioactiv major, a precizat miercuri, 17 august, ministrul Sănătăţii. Alexandru Rafila a explicat că pastilele de iod nu se eliberează fără prescripţie medicală.

Vezi de altfel, și ce substanță li s-a administrat românilor după dezastrul de la Cernobîl.

Alexandru Rafila, a explicat cum și când se administrează iodura de potasiu

Alexandru Rafila a precizat cum se administrează iodura de potasiu

Alexandru Rafila, a explicat miercuri, 17 august, cum se administrează iodura de potasiu. Ministrul Sănătăţii a precizat că acest produs nu trebuie luat preventiv, ci doar în momentul în care exista un anunţ al autorităţilor care trebuie să fie corelat cu un incident radioactiv major.

„A doua chestiune pentru care noi am insistat şi din cauza asta unii s-au supărat, dar este un element de responsabilitate, este faptul că aceste pastile nu se eliberează fără prescripţie de la medicul de familie. Dacă cineva are o prescripţie de la medicul de familie nu mai obţine de la medicul de familie o a doua prescripţie aceeaşi persoană. Prezentarea la farmacie fără prescripţie face imposibilă eliberarea pastilelor de iod. Nu trebuie luate preventiv, iar eliberarea ţine de farmacie, farmaciştii ştiu foarte bine că medicamentele care se pot elibera numai pe bază de prescripţie, inclusiv iodura de potasiu, trebuie eliberate ca atare, când omul vine cu o reţetă care este reţinută de farmacist în momentul eliberării”, a spus ministrul.

Ministrul Rafila a mai spus şi care este procedura prin care o persoană poate intra în posesia iodurii de potasiu.

“Fiecare persoană cu vârsta până la 40 de ani se prezintă la medicul de familie unde este cunoscut pentru că fiecare medic de familie îşi cunoaşte pacienţii de pe propria listă, primeşte sfatul, nu iei pastile decât atunci când ai nevoie de ea şi reţeta cu care se prezintă la una dintre cele 2.500 de farmacii care se află la dispoziţie”, a mai afirmat ministrul Sănătăţii.

Ce substanță li s-a adminstrat românilor după catastrofa de la Cernobîl

Într-un conetxt similar, amintim că după dezastrul de la Cernobîl, populaţiei din România i s-a distribuit pastile cu iod. Ideea administrării acestei substanţe a fost a profesorului Constantin Dumitrache, de vreme ce după ce trecuseră şase zile de la incendiul de la Cernobîl, Comitetul Central al Partidului Comunist Român voia să ia măsuri de îndată.

„Am ajuns la minister şi m-am speriat. Toate holurile ministerului erau pline de militari, doctori militari. Zic: băi, s-a întâmplat ceva, dacă toată lumea e… pentru că noi am aflat de accidentul de la Cernobîl cu o săptămână mai târziu,” a povestit prof. dr. Constantin Dumitrache, medic primar endocrinologie, Institutul C.I. Parhon.

Profesorul Dumitrache a explicat oficialilor din minister că iodul radioactiv ajunge în glanda tiroidă şi este folosit la formarea de tiroidieni. Acum, mai rămânea doar să se găsească un antidot care să blocheze captarea iodului de către tiroidă. Așadar, prima soluţie a medicului a fost Lugol, doar că pentru populaţia României de la acea vreme, erau necesare utilizarea a 7 tone de substanţă. Luând în considerare că acesta se comanda doar din Japonia, iar livrarea ar fi durat prea mult, soluţia a fost respinsă.

Medicul Constantin Dumitrache a fost de părere că utilizarea antiroidelor de sinteză, medicamente ce sunt recomandate pacienţilor cu hipertiroidie, nu pot reprezenta o soluţie, şi asta doar din cauză că ar fi făcut mai mult rău decât bine, având în vedere riscul de îmbolnăvire a persoanelor sănătoase.

Şi astfel s-a ajuns la soluția iodurii de potasiu, care se administra deja în şcoli pentru prevenirea guşei endemice, iar cantitățile existente în România erau suficiente.

Acum însă, având în vederea tensiunea ce se află în jurul centralei Zaporojie, Alexandru Rafila, a explicat cum și când se administrează iodura de potasiu.