Cum sa cresti lalele in vaza acasa

de: BZI.ro
15:41, 05 iun. 2018

Nimeni nu ar refuza un buchet de flori, care mai de care mai frumoase si aspectuoase. Daca iti plac florile de primavara, dar ai vrea sa te bucuri de ele tot timpul anului, exista o metoda pe care o poti pune in aplicare. Va plac florile? Atunci rasfatati-va cu buchete frumoase pe tot parcursul anului. Si nu credeti ca va fi nevoie sa cheltuiti pe ele sume colosale. Este suficient sa plantati lalelele o singura data folosind metoda prezentata si acestea vor inflori bogat si un timp indelungat. Iar vaza stilata va decora orice interior. Ca sa cresteti lalele in vaza, aveti nevoie de: cativa bulbi mari; o vaza inalta (ca sa fie mai de efect, folositi una transparenta); pietre din sticla, silicon sau ”naturale”.

Metoda: Pentru un succes garantat si un buchet frumos, este foarte important sa alegeti corect bulbii. Cumparati doar bulbi mari si treceti pe langa cei mici. Obligatotoriu, trebuie sa racoriti bulbii inainte de plantare, tineti cont de perioada indicata pe ambalaj. De regula, sunt 12-15 saptamani. In aceasta perioada de hibernare, se recomanda sa pastrati viitoarele rasaduri la frigider, la balcon racoros sau in garaj.

Cand este timpul sa plantati bulbii, luati pietricelele si asezati-le la baza vazei curate. Nu aveti nevoie de un numar mare de pietricele, este suficient cat sa acopere fundul. Deasupra, puneti bulbii, cu radacinile in jos. Mai adaugati putine pietre, pentru a fixa bulbii intr-o pozitie. Turnati apa. Nivelul apei trebuie sa fie foarte aproape de bulb, dar sa nu il atinga decat la radacini.

Puneti vaza la loc cald si luminos (dar nu sub lumina directa a razelor solare) si asteptati. Foarte curand bulbii vor da plante tinere, iar peste o perioada scurta de timp, apar si florile. Important este sa nu uitati periodic sa adaugati apa, pana la nivelul initial.
Un astfel de buchet va va bucura mult timp si va deveni un element de decor cu efect de prospetime in orice interior.