Cum poți pierde într-o clipă tot! A locuit într-o casă frumoasă din Copou, iar acum a ajuns într-un cămin social! Nu a vrut să-i fie fiului povară!

Un ieșean a ajuns să trăiască într-o unitate medico-socială după ce a fost diagnosticat cu cancer. Deși a muncit o viață întreagă, nu s-a mai ales nimic de bunurile sale. Soția lui a decedat din cauza aceluiași diagnostic. Boala care i-a urmărit cei doi soți l-a adus pe bărbat la sapă de lemn. Acum locuiește la un loc cu oamenii străzii.

Poveștile din Unitatea Medico-Socială Raducăneni sunt uluitoare. Printre persoanele care ajung în această instituție pentru că nu au domiciliu, venit sau familie se numără și oameni care au avut un statut social înalt. Din cauza unei boli sau a dispariției unui membru al familiei care îi îngrijea, sunt acum nevoiți să se lase pe mâna personalului centrului. Aceasta este și povestea lui Neculai P., un bărbat care a ales să se interneze la unitatea menționată anterior, fiindcă a rămas singur. Neculai a avut propria casă, a avut un loc de muncă stabil, dar din cauza unei boli necruțătoare, a ajuns dependent de ajutor. Nu mai este nimeni care să-l viziteze, nimeni care să-l caute, nimeni pe care să numească „familie”.

Un accident de muncă i-a ruinat viața

Neculai P. are astăzi 67 de ani. A fost, așa cum povestește, un om căruia i-a plăcut să muncească. I-a plăcut independența financiară și a luptat ca să o aibă. A lucrat la PECO, la abatoare, ca gestionar, dar și ca șef de secție. Din anul 2002 este pensionat pe caz de boală. Lucra în construcții când a suferit o căzătură în urma căreia era la un pas de a-i fi amputate picioarele.

„Din 2002, practic a început chinul meu. După un accident de muncă care s-a soldat cu trei luni în care am stat la pat, nu am mai putut munci. Trecusem deja printr-un divorț cu fosta mea soție și eram deja în punctul în care nu mai făceam față presiunilor. După divorț, am vândut apartamentul în care locuiam cu aceasta și am lăsat ei și băiatului nostru cea mai mare parte din bani. Eu m-am descurcat ceva vreme cu ce mi-a rămas. Nu am mai putut lucra”, povestește Neculai.

Soția lui a murit de cancer

La scurt timp după divorț, soția acestuia a fost diagnosticată cu cancer și a murit. La înmormântarea acesteia, a fost ultima dată când și-a văzut fiul. De atunci s-a simțit mai singur ca niciodată. Printr-o întâmplare, a ajuns să locuiască în casa unei bătrâne în zona Copou. A locuit acolo o vreme și a sperat că aceasta îi va lăsa lui casa, însă nu a fost așa.

„Eu locuiam în acea casă de ceva vreme, însă după o perioadă în care am stat acolo, am primit vestea că am cancer pulmonar. Am fost internat în spital și când m-am întors, am aflat că bătrâna nu avea acte pe casă și că altcineva făcuse manevre de vânzare-cumpărare”, mai spune Neculai.

A trecut prin ghearele morții: „Am văzut numai negru”

În anul 2011 a fost diagnosticat cu cancer pulmonar. La numai un an distanță, avea să fie operat. Pe masa de operație, funcțiile vitale s-au oprit, iar medicii aveau să-i anunțe decesul. Bărbatul nu s-a dat bătut, iar la scurt timp, a revenit la viață. De atunci, soarta lui a luat o întorsătură crucială.

„Am aflat că am cancer în urmă cu opt ani. Soția mea a murit din cauza aceluiași diagnostic. După operație, medicii m-au declarat mort. Un medic care a participat la operație a dat, din câte mi s-a spus, sugestia de a nu fi imediat declarat mort. Între timp, aceștia au chemat și preoții ca să-mi facă ultima slujbă. La o oră distanță, iată că am deschis ochii. Îmi aminteam că vedeam numai negru. Negru simplu. Nimic altceva”, adaugă Neculai.

O vecină a profitat de boala lui

După ce s-a întors din spital, a mai stat o perioadă în casa lăsată de bătrână. A plătit din pensia lui pe o vecină, pentru a-l mai ajuta cu treburile casnice. După operație nu s-a mai simțit în stare să-și poarte singur de grijă. Femeia care îl îngrijea a profitat de boala acestuia și îi cerea bani, pe care Neculai nu și-i mai putea permite să-i ofere.

„Mă înțelesesem cu o vecină să mă ajute cu mâncarea, cu spălatul și curățenia. Eu nu mă mai descurcam să fac asta. La un moment dat am renunțat la serviciile ei întrucât îmi cerea extrem de mulți bani. Pe lângă asta, zilnic trebuia să mă asigur că pe masă o aștepta o sticlă cu vin și cafea. Cheltuiam de trei ori mai mulți bani cu ea, decât cheltui acum la centrul de la Răducăneni”, spune Neculai.

Medicii nu i-au mai dat șanse

După ce starea lui s-a agravat, acesta a fost transferat la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani. Acolo a stat mai bine de trei ani, sub atenta supraveghere a medicilor. Aceștia i-au spus lui Neculai că este într-un stadiu foarte grav al bolii și nu credeau în refacerea lui. Bărbatul povestește cum crede el că a reușit să se pună înapoi pe picioare.

„Am mers timp de patru luni pe munte. Urcam muntele. Am vrut să-mi depășesc condiția, să învăț să-mi ascult corpul. Am refuzat medicamentația, am preferat să cred că corpul mă va ajuta să depășesc boala. Așa a și fost. Medicii mi-au spus că nu am șanse de supraviețuire dacă nu iau medicamente și iată că încă rezist”, povestește bărbatul.

Și-a găsit liniștea la Răducăneni

După o perioadă lungă petrecută la Bisericani, bărbatul a ajuns la Unitatea Medico-Socială Raducăneni. Acolo crede acesta că-i va fi sfârșitul. Nu mai are niciun plan pentru viața lui, își dorește doar să trăiască de pe o zi pe alta. Susține că la Răducăneni primește mai mult decât și-ar fi dorit, iar cheltuielile sunt minime. Deși nimeni nu vine să-l viziteze, Neculai spune că nu-i lipsește nimic. Poate doar privirea fiului lui plecat fără a mai de știre în străinătate.

„Condițiile aici la Răducăneni îmi plac foarte mult. Aceștia îmi opresc doar 60 la sută din pensie. Cu restul fac ce vreau. Nu puteam să mă descurc fără ajutorul lor. Eu nu mă pot mișca să-mi fac de mâncare, să mă îngrijesc. Aici am parte de tot suportul de care am nevoie. Probabil că aici voi rămâne multă vreme”, încheie Neculai.