Cum folosim crinul alb ca medicament

de: Echipa Bzi.ro
23:29, 25 iun. 2016

Crinul alb (Lilium candidum) este o planta perena, erbacee, foarte indragita datorita frumusetii sale, dar in acelasi timp apreciata si pentru proprietatile medicinale.

Planta este cunoscuta si sub denumirea de liliom sau lilie si face parte din familia Liliaceae. A aparut pentru prima data in Asia Mica, in China si Japonia. in Antichitate era la fel de iubita ca si trandafirul. La romani si la greci crinul era floarea consacrata zeitei frumusetii, ea simboliza speranta si puritate sufleteasca.

Crinul alb este o planta cu bulb solzos, a carui tulpina dreapta atinge inaltimea de 1,2 m, uneori si mai mult. Are frunzele fara perisori, ovale sau lanceolate, de culoare verde, lungi de cca. 8 cm. Tulpina se termina cu un numar de cel mult 20 flori albe, puternic parfumate. 

De la crinul alb se culeg petalele albe in luna mai-iunie, cand florile se deschid si bulbii in luna august-septembrie, cand planta are o perioada de repaus. Petalele se usuca la umbra, asezate in strat subtire, apoi se pastreaza in borcane de sticla sau portelan. Bulbii se usuca la soare si se pastreaza la fel ca florile.

Proprietatile terapeutice ale crinului alb
Crinul alb contine mucilagi, taninuri, uleiuri esentiale, steroli, glicozide, substante saponine si flavonoide.
La vechii egipteni chinul alb era considerat o planta ce vindeca ,,bolile femeilor”. Medicii egipteni tratau inflamatiile, arsurile si tumorile cu cataplasme din bulbi zdrobiti de crini albi, bogati in mucilagi. De asemenea, foloseau uleiul de crin pentru tratarea arsurilor si a durerilor de urechi.

Extractele de crin alb au proprietati de regenerare a pielii, datorita prezentei mucilagilor de protectie si hidratare, cu taninuri si steroli, ce au efect antiinflamator si de calmare. Substantele flavonoide au o actiune vasoprotectoare si antioxidanta.
Bulbul de crin alb este cunoscut pentru proprietatile lui expectorante si diuretice. Se poate folosi cu incredere atat pentru uz extern, cat si in prepararea unor produse cosmetice.

Crinul de padure te scapa de insomnie

In prezent bulbii de crini albi se folosesc in tratarea afectiunilor dermatologice. In industria cosmetica din bulbii de crin alb se obtin o serie de produse cu efect calmat asupra pielii iritate, ranilor si arsurilor, iar petalele albe se folosesc la tratarea eczemelor, pruritului si dermatitei.

Petalele de la florile de crin alb se folosesc la obtinerea unei tincturi, care ajuta in tratarea mancarimilor puternice ce apar in cazul unor boli de piele. Se pot folosi bulbi de crin alb proaspeti sau fierti si apoi zdrobiti, inveliti in tifon si aplicati local pe zonele afectate.

Pentru calmarea mancarimilor, reducerea inflamatiilor acest tratament se repeta de mai multe ori pe zi. De asemenea mancarimile si arsurile se pot ameliora prin frectii usoare cu ulei de masline (100 ml) in care s-a pus timp de 5 zile la macerat 10 g petale de flori de crin alb.

Uleiul de crin alb
Se prepara prin macerarea petalelor albe in ulei de floarea soarelui. Acesta are proprietati de hidratare si calmare a pielii, de catifelare si prevenire a crapaturilor pielii, de atenuare si prevenire a petelor. Este cicatrizant, amelioreaza iritatiile si are efect bun asupra arsurilor solare. Poate fi utilizat cu incredere, deoarece nu este toxic si iritant.