Cum este întârziat proiectul noului pod peste Dunăre și de ce nimeni nu ia măsuri

de: George Cristian
19:27, 10 iul. 2020

Cum este întârziat proiectul noului pod peste Dunăre și de ce nimeni nu ia măsuri. În țara noastră, termenele de realizare ale celor mai importante proiecte sunt menționate în fișele de sarcini, doar pentru a nu fi respectate.

Începând cu metroul din Drumul Taberei, la autostrăzile de care avem extrem de multă nevoie, iar recent, la podul care se realizează peste Dunăre, între Brăila și Tulcea.

Proiectul noului pod peste Dunăre este în întârziere din cauza lipsei de interes a autorităților

Recent, în urma unui control, a ieșit la iveală faptul că proiectul noului pod peste Dunăre este în întârziere, deoarece directorii de instituții nu acordă timpul necesar pentru a semna la timp documente importante. Aceste lucruri au ieșit la iveală datorită cetățeanului C, care a mers să verifice stadiul lucrărilor și a constat că autoritățile s-au împotmolit. În prezent, Dunărea se traversează între Brăila și Tulcea cu bacul. Când traficul este redus, distanța de un kilometru se parcurge în 30 de minute, iar când este aglomerat, perioada de timp se mărește.

Podul care va uni cele două maluri este speranța tuturor

Podul va măsura aproape doi kilometri, iar distanța dintre pilonul de pe malul Tulcea și cel de pe malul Brăilei va fi de 1120 de metri. Acest pod ar constitui cea mai mare structură din România, dar și a treia cea mai mare din sud-estul Europei.
Dacă nu apar probleme pe parcurs, termenul de finalizare este decembrie 2020.

Proiect întârziat săptămâni întregi din cauza autorităților

Construcția a început în 2018, după îndelungi promisiuni, licitații și studii numeroase, iar astăzi ne aflăm abia la jumătatea drumului.
Prefectul județului Brăila, Cătălin Boboc, a descoperit că există probleme la cel mai mare proiect de infrastructură din țara noastră, mai exact există probleme serioase la lucrările din jurul podului.

„Degeaba terminăm podul, suntem în grafic cu podul în sine, dacă nu facem și celelalte lucrări. Rețele de apă și de canal care trebuie relocate de CUP Dunărea, relocarea unor rețele de 220V și o conductă de gaze”

Blocajul este, de fapt, la nivel de semnături, și nu la construirea în sine, deoarece contractul pentru relocarea rețelei de apă se plimbă de săptămâni întregi între CUP Dunărea, care este operatorulo local de apă și Compania de Drumuri.

Românii traversează Dunărea tot cu bacul

Chiar dacă ne-am dori să evoluăm ca țară, românii circulă pe Dunăre tot cu bacul, iar contractul pentru construirea podului este din ce în ce mai amânat. După ce a fost infectat cu coronavirus, Directorul Campaniei de apă din Brăila este în concediu medical. Acesta a desemnat o persoană delegată care să se ocupe de chestiunile administrative, dar persoana respectivă nu răspunde la telefon. Această problemă, relocarea rețelei de apă este doar una dintre situațiile care trebuie rezolvate până la finalizarea proiectului.  Se pare că și această lucrare este întârziată din cauza obținerii unui aviz de la mediu.

Metroul din Drumul Taberei și autostrada A1 Sibiu – Pitești

Promisiunile, dar și întârzierile nu sunt un lucru nou în ceea ce privește autoritățile române. Exemple sunt infinite, dar este bine de amintit metroul din Drumul Taberei. Cu toate că a fost dat un termen pentru finalizarea lucrărilor magistralei de metrou M5, premierul Ludovic Orban a asigurat că acest lucru se va rezolva pe parcursul acestui an.

Totodată, nici autostrăzile nu sunt punctele forte acestei țări, astfel că autostrada A1 Sibiu – Pitești are o întârziere de șapte ani față de termenul estimat și nu va fi dată către circulație până în 2030, conform raportului Curții de Conturi a Uniunii Europene, care a fost publicat acum o lună.