Cum arată un fulg de nea la microscop: Iată ce detalii impresionante poate avea
V-ați întrebat vreodată cum arată un fulg de nea la microscop? Ei bine, fotograful Alexey Kljatov a reușit să surprindă, în imagini, frumusețea fulgilor de zăpadă, chiar în curtea casei sale de la Moscova.
Alexey Kljatov este un fotograf rus, fiind o inspirație pentru fotografii de pretutindeni. Pasiunea acestuia este să facă fotografii macro cu fulgi de zăpadă reali. „Cristalele naturale de zăpadă, cu toată frumusețea lor, forme, structuri uimitoare, unicitate și diversitate nelimitată, sunt unele dintre cele mai interesante obiecte pentru fotografia macro”, scrie fotograful pe alexey-kljatov.pixels.com.
Alexey Kljatov a dezvăluit că face astfel de fotografii de peste zece ani. Fiecare iarnă îi aduce o mulțime de fotografii noi, adăugate la vasta sa arhivă. Iată ce a povestit acesta despre începuturile sale în domeniul fotografiei macro:
„La fel ca mulți începători, am început fotografia cu flori și gărgărițe și nici nu m-am gândit să încerc altceva timp de câțiva ani. Dar, într-o zi, am văzut două poze cu fulgi de nea pe internet (din păcate, nu-mi amintesc numele fotografului) și am rămas uimit de frumusețea lor rece, ca de cristal. În iarna următoare, am început să fotografiez fulgi de zăpadă. La început, am făcut multe greșeli. Primele mele fotografii cu fulgi de zăpadă au fost îngrozitoare, dar am fost fericit, pentru că vedeam forme și modele de fulgi de zăpadă, pe care nu le-am văzut înainte.”, a mărturisit Alexey Kljatov în cadrul unui interviu de pe americanforests.org.
Cum arată un fulg de nea la microscop?
Fotograful Alexey Kljatov a creat adevărate opere de artă, surprinzând prin obiectivul aparatului său foto cele mai frumoase fotografii cu fulgii de zăpadă. După cum se poate observa, niciun fulg de zăpadă nu seamănă cu altul, iar fiecare imagine este unică. Fiecare fulg are simetria sa, iar structura acestora este mult mai complexă și mult mai rigidă, față de ceea ce poate percepe ochiul uman.
Dintre toate fotografiile sale cu fulgi de zăpadă, Alexey Kljatov a mărturisit că cele care îi dau cele mai mari dureri de cap la procesare sunt acelea care înfățișează cristale superbe, asemănătoare ferigilor. Acest lucru se datorează faptului că realizează mai multe măști, pentru a elimina zgomotul, iar acestea sunt cu adevărat dificile.
Și mama acestuia fotografiază fulgi de zăpadă, dar ea este mult mai rapidă în ceea ce privește editarea lor.
„Mama mea a devenit interesată de fotografia cu fulgi de zăpadă după primele mele eforturi și adesea filmăm împreună, folosind tehnici aproape identice. Cea mai mare diferență dintre fotografiile noastre este că mama face o procesare rapidă, rareori petrecând mai mult de zece minute pe o fotografie, în timp ce eu petrec câteva ore de muncă pe fotografie, încercând să creez o imagine compozită de calitate maximă din mai multe fotografii individuale.”, a mai spus fotograful.
Care este cea mai frumoasă fotografie a unui fulg de nea?
Preferata lui Alexey Kljatov este fotografia ce poartă numele de „Darkside”, care apare în American Forests Vol. 121, nr. 1.
„Printre fotografiile mele anterioare cu fulgi de nea, preferata mea este „Darkside”, care apare în American Forests Vol. 121, nr. 1. Unii oameni spun că văd în centrul ei Cresta Imperială din filmele Războiul Stelelor și așa am numit-o din acest motiv. Dintre fotografiile mele mai recente cu fulgi de nea, este dificil să aleg un favorit. Poate că imaginea de cristal cu 12 fețe, pe care o numesc „12 luni” este cea mai intrigantă din seria de iarna trecută.”, a mai povestit fotograful pentru americanforests.org.
Despre tehnica pe care o folosește în realizarea fotografiilor, Kljatov a spus că este una simplă.
„Tehnica mea este foarte ieftină. Îmi fac pozele cu fulgi de nea pe balconul deschis al casei noastre, folosind două metode. Primele sunt fotografii întunecate cu fulgi de zăpadă strălucitori, realizate în lumină naturală, folosind țesătură de lână gri închis ca fundal. Așez această țesătură pe un taburet și aștept să cadă un cristal bun pe ea, apoi încep să pozez. Filmez în unghi folosind un trepied mic de birou.”, a spus Alexey Kljatov.